IOR București va fi centru de mentenanță pentru aparatura de ochire și vedere pe timp de noapte din dotarea armatei
IOR SA va fi centru de mentenanță pentru aparatura optică și electrono-optică de ochire și vedere pe timp de noapte aflată în dotarea MApN, compania fiind aleasă în urma unei evaluări la care au mai participat Pro Optica și Marctel.
La IOR se va face mentenanță pentru aparatură optică și electrono-optică de ochire și vedere pe timp de noapte ARGUS FO1 M1, camere termale, AVN, AON, AON-P, conform unui memorandum aprobat în ultima ședință de Executiv.
Existența unui centru de mentenanță național pentru acest tip de aparatură a fost justificată prin ”necesitatea de a se asigura un nivel cât mai ridicat de operativitate și refacerea în timpul cel mai scurt posibil a coeficientului capacității de luptă”, diminuarea costurilor pe durata ciclului de viață și economii la bugetul apărării.
IOR este o companie listată la bursă, unde statul, prin Ministerul Economiei, deține 95,9 la sută din acțiuni. Conform ultimelor date financiare, la sfârșitul primului semestru din 2021, compania avea o pierdere brută de 2.110. 027 lei.
Brigada 8 LAROM are în dotare puncte de observare mobile de artilerie dotate cu complete ARGUS.
ARGUS este un sistem care asigură: observarea, cercetarea şi identificarea obiectivelor din câmpul tactic determinarea coordonatelor (azimut, înălţare, distanţă) faţă de punctul de staţie al completului, pentru obiectivele din câmpul tactic şi transformarea lor în coordonate carteziene, în vederea pregătirii ochirii; prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la obiectivele observate şi codificarea mesajelor în vederea transmiterii lor radio (date şi voce) către punctele de comandă; posibilitatea coordonării acţiunilor în sprijinul executării şi corectării focului artileriei şi aruncătoarelor; monitorizarea, în condiţii de zi şi noapte, a zonelor de responsabilitate în vederea executării cu succes a misiunilor ordonate; interfaţarea cu sisteme C4I.