Știri

Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență aliată sporită în România

Foto: Arhiva

România este gata să găzduiască  o prezență militară aliată crescută pe teritoriul său, a dcclarat, miercuri, președintele Klaus Iohannis, precizând că se află în contact cu SUA și Franța pentru stabilirea modalităților concrete a prezenței militare a celor două țări pe teritoriul nostru.

Iohannis a spus, în contextul tensiunilor ruso-ucrainene, că CSAT a decis o serie de măsuri importante. Acestea se referă la  gestionarea eventualelor intrări de refugiați în România și a efectele negative ale situației de securitate în domeniile economic, energetic și financiar-bancar.

De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea națională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.

”Șeful Statului Major a prezentat astăzi în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, și care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu. Acest plan a fost aprobat de CSAT”, a spus Iohannis după ședința CSAT.

Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și este important ca acesta să continue, a remarcat președintele, adăugând însă că ”trebuie fim pregătiți și pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului”.

”Reiterăm susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și a celorlalți parteneri estici, precum și pentru consolidarea rezilienței acestora”, a mai spus Iohannis.