Încă un presupus spion rus a fost capturat în Ucraina încercând să colecteze informații despre HIMARS
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că săptămâna aceasta a capturat un spion rus care ar fi colectat informații despre HIMARS, un sistem lansator multiplu de rachete, aflat și în dotarea Armatei României, care a fost folosit cu mare succes de către ucraineni împotriva forțelor ruse.
Individul, care purta un tricou cu stema NASA, a fost arestat în regiunea Mykolaiv din sudul Ucrainei, a indicat SBU.
Agenția de contraspionaj, a publicat pe Twitter două fotografii ale individului despre care susține că este spion rus.
Una dintre fotografii îl arată pe bărbatul într-un tricou cu stema NASA, cu mâinile la spate, între doi ofițeri ucraineni.
”Potrivit serviciului de contraspionaj, sarcina principală a trădătorului a fost să stabilească și să transfere către ocupanți coordonatele locațiilor sistemelor HIMARS”, se arată într-un mesaj postat de SBU pe rețeaua Telegram.
Agenția a indicat că bărbatul plănuia să folosească informațiile pe care le-a adunat pentru a planifica și a efectua acțiuni de sabotaj, relatează publicația The Independent.
De altfel, la începutul acestei săptămâni, Ucraina a anunțat capturarea altor doi spioni ruși care ar fi strâns informații despre sistemele HIMARS în regiunea Donețk, informează publicația Kyiv Post.
Potrivit SBU, informatorii au efectuat acțiuni recunoașteri și au oferit rușilor coordonatele exacte ale locației personalului și echipamentelor Forțelor Armate ale Ucrainei, inclusiv pozițiile sistemelor HIMARS.
Războiul dintre Rusia și Ucraina a evidențiat deja importanța artileriei, inclusiv a celei reactive; iar HIMARS s-a dovedit foarte eficient împotriva armatei ruse, fiind folosit de ucraineni pentru a distruge centre de comandă, depozite de muniții și provizii, dar și poduri cu importanță strategică, precum cele din apropierea Hersonului ocupat.
HIMARS oferă Ucrainei o capacitate mobilă de atac la mare distanță și cu precizie ridicată, fără a fi nevoie să apeleze la puterea aeriană, permițând astfel armatei ucrainene să compenseze inferioritatea artileriei și aviației sale.
Potrivit estimărilor serviciilor de informații americane, forțele ucrainene au folosit HIMARS pentru a elimina peste 100 de ținte rusești „de mare valoare”.
Deși Rusia a încercat să minimalizeze importanța HIMARS pe câmpul de luptă, se pare că serviciile ruse de spionaj sunt foarte interesate de acest sistem.
Luna trecută, presa rusă susținea că militarii ucraineni ar fi vândut Moscovei un sistem de artilerie reactivă HIMARS pentru 880.000 de dolari, însă relatările în acest sens nu erau însoțite de vreo dovadă, iar oficiali de la Kiev au avertizat că astfel de informații „ar putea face parte din războiul informațional al Rusiei cu scopul descurajării partenerilor internaționali”.