• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • IAR Brașov a primit contracte în valoare de peste 170 de milioane lei pentru lucrări de service pentru elicoptere IAR-330 Puma

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Societatea IAR Brașov va repara șase elicoptere militare IAR-330 PUMA NATO și va executa lucrări de service la cinci elicoptere militare IAR-330 Puma Socat. Valoarea totală a celor două contracte se ridică la peste 170 de milioane de lei, fără TVA (28 de milioane de euro).

    Primul contract, acordat de Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 01836, se referă la prestarea serviciului de reparație de complexitate ridicata (reparație capitală-RR) pentru șase elicoptere IAR-330 PUMA NATO. Valoarea acestui contract subsecvent se ridică la 140.448.840 lei, fără TVA.

    Cel de al doilea contract vizează prestarea serviciului de aplicare a Buletinului Service nr. Ro 34-13/2019 la cinci elicoptere militare tip IAR-330 Puma Socat, iar valoarea contractului este de 34.298.775 lei (fără TVA).

    Ambele contracte au fost atribuite firmei brașovene în urma unor proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, se arată în anunțurile publicate în Jurnalul european pentru achiziții publice pe data de 7 ianuarie.

    De-a lungul anului trecut, IAR Brașov a primit o serie de contracte pentru executarea de reparații capitale si lucrări de modernizare pentru elicoptere IAR 330 Puma NATO. Cel mai recent este un contract de 23,4 milioane de lei (aproape 5 milioane de euro) pentru executarea serviciului de reparații capitale la un elicopter militar IAR-330 PUMA NATO, acordat în decembrie 2020.

    În baza unui acord-cadru cu MApN, pentru perioada 2019-2024, IAR Brașov efectuează reparații capitale si lucrări de modernizare la un număr de cincisprezece elicoptere IAR 330 Puma NATO, care include o parte din îmbunătățirile dezvoltate pentru SOCAT, dar specializat pentru transport de trupe si cargo. Valoarea maximaă a acordului cadru se ridică la 320 de milioane de lei.

    IAR S.A. Brașov, deținută în proporție de 64,8 la sută de statul român, prin Ministerul Economiei, este specializată în asigurarea mentenanței, reparațiilor și reparațiilor capitale pentru elicopterele Puma și IAR 316B Alouette III.

    Te-ar mai putea interesa

    Industria alimentelor fast food trece printr-o ”furtună economică”  Directorul FBI Christopher Wray a avut o ”întâlnire de lucru” cu directorul interimar al SRI Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi

    Ultimele știri

    Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Șapte comasări necesare Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai