Grecia solicită oficial 18-24 de avioane de generația a cincea F-35 din SUA, noi sau second-hand
Pe fondul intensificării tensiunilor cu Turcia, Grecia a cumpărat deja 18 avioane de luptă Rafale (șase noi și 12 la mâna a doua), iar la începutul lunii noiembrie, Guvernul de la Atena s-a adresat oficial Washingtonului pentru a-și exprima interesul în legătură cu potențiala achiziție de urgență a 18 până la 24 de avioane de generația a cincea F-35.
Cererea de ofertă (LOR) a fost trimisă Administrației SUA pe data de 6 noiembrie, relatează publicația locală Proto Thema.
“Decizia (Greciei) de a se alătura programului F-35 Joint Strike Fighter se va baza pe o varietate de factori, cum ar fi calendarul de livrare a avioanelor, planul de rambursare, configurația aeronavei și o posibilă combinație pentru a obține un total de 18-24 de avioane (noi sau utilizate de Forțele Aeriene ale SUA, dacă sunt disponibile)”, se menționează în cererea de ofertă trimisă de Ministerul Apărării de la Atena pe data de 6 noiembrie.
“Datorită aranjamentelor fiscale interne și a altor norme aplicabile în legătură cu cadrul privind deficitul și bugetul UE, este crucial ca primele F-35 să fie livrate în 2021. La rândul nostru, vom face tot posibilul pentru a pune în aplicare acest program ambițios”, se precizează în scrisoarea, semnată de directorul general pentru armament și investiții, Theodoros Lagios.
Directorul general pentru armament și investiții din Ministerul Apărării de la Atena invită oficialii americani de specialitate să viziteze Grecia cât mai curând posibil, astfel încât discuțiile cu privire la achiziția de avioane F-35 să fie inițiate cât mai curând posibil.
“Am dori să abordați această solicitare cât mai urgent posibil, deoarece avem o fereastră de oportunitate pentru potențiala furnizare de F-35 în viitorul foarte apropiat” , a subliniat Ministerul Apărării din Grecia.
Prin posibila achiziționarea unei escadrile de 18-24 de avioane de luptă F-35, împreună cu primirea a 18 aparate Rafale din Franța, Grecia încearcă să compenseze superioritatea aeriană a Turciei.
Întrucât sistemul antiaerian rus S-400 al Turciei ar putea afecta activitatea zilnică a Forțelor Aeriene ale Greciei, care se bazează pe aparate F-16 și Mirage 2000, Atena vrea să contracareze această problemă prin achiziția de aeronave ultramoderne F-35, care teoretic ar trebui să fie imune la apărarea antiaeriană turcească.
Avioanele de luptă Rafale urmează să sosească în Grecia începând din primele luni ale anului 2021, astfel că până la mijlocul anului, aviația grecească va avea deja șase aparate Rafale la mâna a doua, utilizate anterior de Forțele Aeriene Franceze.
La finalul lunii trecut, publicația grecească Estia a relatat, citând surse neoficiale, că o parte dintre avioanele F-35 destinate inițial Turciei ar putea să fie livrate Greciei după ce Ankara a fost exclusă din programul F-35 din cauza deciziei lui Erdogan de a cumpăra sisteme avansate de apărare antiaeriană S-400 din Rusia, informează The Aviationist.
Turcia plănuise să achiziționeze 100 de avioane Lockheed Martin F-35A Lightning II, aceeași versiune folosită și de Forțele Aeriene ale SUA. Zece companii turcești au fost implicate în dezvoltarea și/sau producția avioanelor de generația a cincea, turcii investind peste 1 miliard de dolari în acest program.