ApărareIntelligenceȘtiri

Generalul Vasile Sarcă (SIE): Pensiile speciale, un episod nefericit – O lege greșită structural și moral

Controversata lege privind pensile speciale nu reprezintă decât un episod nefericit dintr-o abordare ce bântuie jignitor de mult – mai bine de un sfert de veac – un stat ce-și asumă democrația ca filozofie constituțională, a scris marți pe pagina personală de Facebook generalul (r) cu patru stele Vasile Sarcă, fost director-adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE).

”…Greșită, după părerea mea, atât structural, cât și moral”, a spus generalul Sarcă, într-o foarte rară poziție publică.

Salarizarea și pensionarea bugetarului roman, civil sau militar, s-au tratat disociat, sectorial și improvizat, de cele mai multe ori la presiuni sindicale, sociale, nu neapărat nejustificate, lobby etc. (…) Au fost situații ridicole prin anii 2000, când, la diferență de un an-doi, un subaltern avea o pensie mai mare decât fostul lui șef; în prezent, când un medic chirurg, cu inventar zilnic de intervenții capitale, este remunerat identic cu un medic din zone neinvazive, administrative”, a mai scris generalul Sarcă.

El crede că ”așa zisele soluții propuse în acești ultimi 30 de ani, pentru populația bugetată, nu au creat decât dizarmonii și probleme mai mari”.

”Apreciez corectă respingerea legii nefericite, mai sus menționate. Va fi, însă, o dreptate de moment. Este de dorit punerea cu celeritate în aceeași matrice a tuturor bugetarilor și remunerarea lor după principiile, altfel enunțate corect, din codul muncii ”, a marcat fostul director- adjunct al SIE .

” O altă soluție la îndemână este asumarea unuia din modelele europene (german, francez, italian … ele nu diferă semnificativ). Efortul inițiatorului s-ar rezuma la interfața dintre situația nefericită în care ne aflăm și soluția agreată, finală, tipică Uniunii din care facem parte. Probabil, un triaj de cinci, zece ani, în funcție și de potența bugetară a României, este de considerat”, a sugerat generalul (r) cu patru stele Vasile Sarcă, fost director-adjunct al Serviciului de Informații Externe (SIE).

”Fără patimă!”, a fost concluzia postării.

Postarea integrală poate fi citită aici