ApărareȘtiri

VIDEO/FOTO. Pentagon: SUA și România au semnat o foaie de parcurs privind cooperarea militară bilaterală în următorul deceniu

Secretarul Apărării, Mark T. Esper, s-a întâlnit pe data de 8 octombrie, la Pentagon, cu ministrul român al Apărării, Nicolae Ciucă, ocazie cu care cei doi lideri au semnat o foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării 2020-2030.

Documentul cuprinde obiectivele strategice și interesele comune ale națiunilor, cum ar fi modernizarea forțelor de apărare și asigurarea securității regiunii Mării Negre, se arată într-un comunicat publicat de Departamentul Apărării de la Washington.

Statele Unite sunt mândre să stea alături de România ca un aliat ferm, a afirmat Esper. De-a lungul anilor, legăturile dintre cele două națiuni au devenit mai puternice.

De exemplu, România a găzduit o serie de exerciții de pregătire care îmbunătățesc interoperabilitatea și consolidează măsurile de descurajare a Rusiei de-a lungul flancului estic al NATO, a adăugat oficialul american.

Esper a mai completat că Statele Unite sunt, de asemenea, recunoscătoare pentru angajamentul solid față de alianță, în mod particular prin găzduirea instalației de apărare antirachetă Aegis Ashore, care are un rol cheie pentru apărarea NATO.

Mai mult, România și-a sporit cheltuielile pentru apărare în ultimii ani pentru a depăși 2% din produsul său intern brut. Acesta servește drept un exemplu puternic pentru alte națiuni aliate, a adăugat el.

“Securitatea și prosperitatea noastră colectivă depind de toate țările partenere care fac investițiile necesare pentru o alianță mai pregătită și mai capabilă”, a spus Esper.

Angajamentul Statelor Unite față de NATO și articolul 5 este “ferm și Statele Unite sunt alături de România în promovarea păcii, democrației, libertății și celorlalte valori comune ale noastre”, a adăugat oficialul american.

Articolul 5 prevede că, în cazul în care un aliat NATO este atacat, toți ceilalți membri ai alianței vor considera acest lucru ca un atac împotriva tuturor membrilor și vor întreprinde orice acțiuni consideră necesare pentru a ajuta aliatul atacat.

Cei doi lideri au discutat și despre creșterea influenței maligne a Chinei în regiune.

La rândul său, ministrul Ciucă a afirmat că “Statele Unite sunt cel mai puternic aliat al nostru. Recenta strategie de apărare națională a României pentru 2020-2024 evidențiază atât importanța, cât și prioritatea conlucrării pentru a asigura flexibilitatea strategică a Statelor Unite la Marea Neagră.”

România investește în modernizarea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, care se află în apropierea Mării Negre, a mai spus el.

Nicolae Ciucă a menționat că, în urmă cu două săptămâni, România a primit un sistem de rachete sol-aer Patriot, devenind prima națiune de pe flancul estic al NATO care are în dotare un astfel de sistem.

Totodată, ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a afirmat că acest acord strategic de apărare va confirma angajamentul Statelor Unite de a ajuta România să se apere împotriva puterilor străine maligne și să-și conserve integritatea frontierelor sale.

În ultimele săptămâni, Statele Unite au semnat o serie de parteneriate de acest tip cu țări ca Tunisia, Maroc și Bulgaria.

Astfel, cu două zile mai devreme, Esper l-a primit pe omologul său bulgar, Krassimir Karakachanov, pentru semnarea unei foi de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării între Washington și Sofia.

Cu această ocazie, Esper a declarat că Statele Unite și Bulgaria au multe interese comune în planul securității, în special în legătură cu chestiuni precum securitatea zonei pontice, modernizarea apărării și cooperarea în domeniul securității.

Șeful Pentagonului a subliniat că Bulgaria joacă un rol critic în protejarea flancului estic al NATO.

În ultimii ani, atât România, cât și Bulgaria, au achiziționat sisteme de armament din SUA în valoare de mai multe miliarde de dolari, Washingtonul devenind principalul furnizor de echipamente militare al celor două țări. Totodată, cele două țări au găzduit numeroase exerciții NATO și sunt vizitate regulat de vase de război americane.

Sursa: Departament of Defense