ApărareȘtiri

FOTO – Parada de la Moscova: Tancuri din Laos, sistem de plantare mine ghidat prin satelit și un blindat în flăcări

T-90M (Russian MOD)

Rusia a organizat săptămâna aceasta o paradă militară grandioasă pentru a sărbătorii triumful Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, un spectacol destinat atât publicului intern, cât și o oportunitate pentru Rusia de a-și afișa puterea militară și de a prezenta cele mai noi produse ale industriei militare autohtone.

Paradă, care inițial era programată pe 9 mai, a fost amânată până pe 24 iunie din cauza problemelor provocate de pandemia de coronavirus; Rusia fiind una dintre țările cu cel mai mare număr de persoane infectate.

Pe 24 iunie, aproximativ 14.000 de militari și circa 200 de vehicule blindate și sisteme militare au mărșăluit prin fața Kremlinului, iar 75 de avioane au survolat Piața Roșie de la Moscova, relatează publicația Forbes.

Cu ocazia paradei, armata rusă au prezentat o serie de noi sisteme și echipamente militare, inclusiv un tanc T-90M – „Proryv-3” – o versiune modernizată a tancurilor T-90MS, cu modificări făcute pe baza experienței câștigate în urma războiului din Siria. Noua variantă include blindaj reactiv la nivelul turelei și un tun de 125 mm care poate folosi atât proiectile antitanc avansate, cât și rachete ghidate Refleks.

T-90M – „Proryv-3” (Russian MOD)

De asemenea, la paradă a fost prezentată și cea mai nouă versiune a sistemului de artilerie reactivă BM-30 Smerch, care poate lansa 12 rachete de 300 mm cu focoase ghidate până la o distanță de peste 50 de kilometri, dar și vehiculul genistic ISDM „Zemledelie”, folosit pentru plantare rapidă de la distanță a minelor de teren. Vehiculul dispune de un lansator de mine cu lansare multiplă care trage cu rachete de 122 mm echipate cu diverse tipuri de mine (antiinfanterie și antitanc), potrivit Sputnik.

Sistemul cu reacție ISDM plantează minele pe o distanță de 5 la 15 kilometri de zona de poziție. Datorită navigației prin satelit și controlului automat, minele cad exact la locul stabilit, susține presa rusă.

Sistem minare ISDM  (Russian MoD)

În timp ce alte națiuni au renunțat din minele de teren în ultimii ani în urma semnării Convenției de la Ottawa, Rusia continuă să utilizeze pe scară largă astfel de dispozitive, iar Moscova susține că ISDM plantează „mine performante de nouă generație, care îndeplinesc pe deplin cerințele acordurilor internaționale privind autodistrugerea lor“.

Pe străzile Moscovei a defilat și noul lansator multiplu de proiectile TOS-2, care poate lansa 24 de rachete cu focoase incendiare sau termobarice. Similar cu mai vechiul TOS-1, folosit cu efecte devastatoare în Cecenia, noul sistem este instalat pe un șasiu de tanc T-14 Armata.

TOS-2 (Russian MOD)

Ca în fiecare an, la paradă a defilat și un lansator mobil de rachete balistice intercontinentale, iar anul acesta a fost rândul sistemului RS-24 Yars, ce poate lansa o rachetă cu trei focoase termonucleare la o distanță de 10.000 de kilometri.

Sistemul Yars este deja cunoscut, însă a fost însoțit de niște dispozitive mai neobișnuite: vehicule de deminare cu microunde Listva, care au rolul de a curăța cale înainte lansatoarelor mobile de rachete balistice.

Sisteme Pantsir-S (Russian MOD)

În contextul sporirii amenințării dronelor, la paradă au fost prezentate versiuni modernizate de sisteme antiaeriene Pantsir (Pantsir-SM și Pantsir-SA, special adaptată pentru zona arctică).

Rusia a exportat sisteme Pantsir-S1 (SA-22 Greyhound) în valoare de miliarde de dolari către diverși clienți (Irak, Iran, Algeria, Etiopia, Oman, Emiratele Arabe Unite, Siria, Iordania, Serbia, Vietnam).

Totuși, în luptele din provincia Idlib din Siria, cât și mai recent în Libia, până la 20 de sisteme Pantsir-S1 au fost distruse de drone turcești și, se pare, dezactivate de dispozitivele de război electronice ale forțelor Ankarei. Experții ruși susțin că operatorii arabi ai sistemelor Pantsir-S1 sunt necalificați și au insistat că modelul de export al acestui sistem – Pantsir-S1E – este o variantă mai puțin eficientă, care nu este concepută pentru a contracara dronele turcești, relatează institutul de cercetare Jamestown Foundation.

Sisteme 2S28 Air Defense Derivative (Russian MoD)

Tot la capitolul arme antiaeriene, la paradă a fost prezentat și sistemul 2S28 Air Defense Derivative. Acesta are un singur tun cu cadență mare de 57 mm: suficient de mare și cu o rază de acțiune suficientă pentru a distruge drone și aeronave, dar și suficient de rapid pentru a doborî roiuri de atacatori mai mici. Rușii susține că proiectilul ghidat lansat de sistemul 2S28 Air Defense Derivative are o precizie similară cu cea a rachetelor sol-aer. Tunul este de asemenea eficient împotriva țintelor terestre, inclusiv contra vehiculelor blindate.

Nelipsit de la spectacol a fost și tancul T-14 Armata, care a văzut mai multe parade de la Ziua Victoriei decât lupte pe front, mai ales că livrarea primului lot din producția de serie a fost amânată.

T-14 Armata (Russian MOD)

Este de notabil faptul că au lipsit vehiculele fără pilot, nici măcar tancurile robot Uran-9 – care au apărut la paradele din anii precedenți și care au fost utilizate în acțiuni în Siria – nu au fost prezente. Acest lucru poate arăta lipsa de încredere în roboții de luptă sau poate reflectă dorința de a nu atrage atenția asupra lor, notează jurnaliștii de la Forbes.

După încheierea paradei au avut și două incidente neplăcute pentru organizatori: o mașină de luptă a infanteriei VPK-7829 K-17 Bumerang a luat foc și a fost nevoie să fie remorcată, iar un tanc T-34/85 s-a răsturnat în timp ce era urcat pe o platformă, relatează Popular Mechanics, prezentând imagini și înregistrări de pe rețelele de socializare din Rusia.

Tanc T-34/85 (Ministry of Defence Russia)

O parte din legendarele tancuri T-34/85 care au defilat prin Piața Roșie au fost achiziționate anul trecut din Laos, relatează publicația online The National Interest.

Se pare că cele treizeci tancurile luate din Laos au fost realizate în anii ’50-60 în Cehoslovacia, deși oficialii ruși susțin că ar fi de fabricație sovietică.

Tancurile au fost restaurate și vor fi folosite pentru producții cinematografice, în muzee sau pentru parade, potrivit autorităților ruse.

Când au ajuns, „starea lor tehnică era într-adevăr lamentabilă”, iar muncitorii au găsit chiar și cuiburi de păsări în interior, a declarat Roman Chepurnov, directorul Fabricii Nr.61 de Reparații Tancuri, parte din grupul rus de stat Uralvagonzavod.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a adus miercuri un omagiu milioanelor de militari sovietici și aliați care au luptat împreună împotriva Germani naziste și afirmând că Europa o are în continuare o datorie față de URSS pentru eliberarea continentului, în cadrul unui discurs înaintea unei ample parade militare, organizate cu ocazia aniversării a 75 de ani de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, relatează Euronews și La Vanguardia.

La paradă desfășurată în Piața Roșie de la Moscova au participat și militari din alte 13 țări, inclusiv Republica Moldova, India sau China.

Ziua de 24 iunie este și o dată simbolică, deoarece în această zi, în anul 1945, a avut loc prima paradă militară după victoria împotriva Germaniei naziste, lucru amintit și de Putin: “Parada aceea a rămas în istorie ca simbol al triumfului binelui asupra răului, a păcii asupra războiului, a vieții asupra morții”.

Totuși, pentru statele din estul Europei, inclusiv România, eliberarea de nazism a însemnat impunerea unui alt regim totalitar și opresiv: comunismul.

De la preluarea puterii, și în special după anexarea Crimeei, Vladimir Putin a încercat să evidențieze importanța armatei sovietice la victoria împotriva Germaniei naziste, iar în același timp mai ales minimalizând sau ignorând exemplele de cooperare sovieto-naziste, în special Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, prin care URSS și al Treilea Reich au împărțit Europa.

Războiul, în cursul căreia Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni, este un element cheie al identității naționale a Rusiei, iar oficialii ruși reacționează agresiv la orice afirmație care pune la îndoială rolul URSS în înfrângerea nazismului.

Criticii lui Putin afirmă că liderul rus manipulează istoria celui de-al Doilea Război Mondial, mușamalizând crimele sovietice.

Uniunea Sovietică a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă cu puțin timp înainte de începerea războiului în 1939. Acordul germano-sovietic, cunoscut sub numele de pactul Molotov-Ribbentrop, includea un protocol secret prin care cele două puteri totalitare erau de acord să împartă Polonia, România și statele baltice.

Doi ani mai târziu, pe 22 iunie, naziștii au invadat prin surpriză Uniunea Sovietică. Milioane de soldați ai Armatei Roșii și-au pierdut viața în cursul războiului împotriva Germaniei lui Hitler.

Trebuie notat și faptul că parada din acest an are și un scop electoral pentru Vladimir Putin, care cere alegătorilor ruși să aprobe proiectul de reformă constituțională inițiat de liderul de la Kremlin și care i-ar putea permite, în special, să rămână la putere până în 2036, când teoretic ar avea 83 de ani, explică posturile RFI și BBC News.

Astfel, dacă amendamentele constituționale sunt aprobate de alegători, deținerea funcției de președinte al Rusiei va fi limitată la maxim două mandate de șase ani, nu doar la două mandate succesive, cum era cazul până acum. Putin de astfel a beneficiat de regula interzicerii mandatelor succesive, fiind deja la al patrulea mandat de președinte.

Pe de altă parte, modificarea regulii privind contorizarea mandatelor îi va permite lui Putin să candideze pentru un nou mandat în 2024 și pentru încă unul în 2030.

Această reformă nu privește doar postul lui Vladimir Putin, dar întărește și unele dintre prerogativele sale, cum ar fi numirea și demiterea judecătorilor. O promisiune socială exploatată puternic în campania electorală se referă la indexarea pensiilor în funcție de inflație, lucru cu care Putin speră să câștige inimile multor alegători.

În sfârșit, reforma ancorează în Constituție Rusiei o agendă conservatoare și religioasă: astfel „credința în Dumnezeu” va fi în continuare consacrată în Constituție, iar căsătoria va fi declarată drept o instituție heterosexuală.

Procesul de consultare a electoratului, început săptămâna aceasta, pe 25 iunie, se va încheia pe 1 iulie.

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a declarat că reforma îi va permite lui Putin să devină “președinte pe viață”, în timp ce Putin susține că măsura va asigura stabilitatea Rusiei.

#Фоторепортаж Сотня лучших моментов главного парада страны, посвященного 75-летию Победы в Великой Отечественной…

Gepostet von Минобороны России am Mittwoch, 24. Juni 2020