FOTO. Exercițiu cu trageri de luptă executate de aeronave IAR-99 Șoim și IAR-330 Puma SOCAT
Avioane de antrenament avansat și atac ușor IAR-99 Șoim și elicoptere IAR-330 SOCAT de la Baza 95 Aeriană “Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău au executat recent un exercițiu cu trageri de luptă cu armamentul de la bord în poligonul “Smârdan”.
Misiunile au fost îndeplinite conform planificărilor, au raportat Forțele Aeriene Române la încheierea evenimentului de instruire de la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă “Smârdan”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială a Bazei 95 Aeriene .
Elicopterele IAR-330 “Puma”, varianta SOCAT pentru lupta antitanc, includ un nou sistem de armament si avionică, fiind modernizate în perioada 1994-2005 de către SC IAR SA Brașov, în parteneriat cu israelienii de la Elbit Systems. Forțele Aeriene Române dispun de un număr total 58 de elicoptere IAR 330 Puma, dintre care 22 varianta de atac SOCAT, care este înarmată cu un tun GIAT THL-20, calibru 20 mm, în turelă, sub fuselaj; două mitraliere laterale cal. 7,62 mm; acroşaje exterioare, ce pot include rachete antitanc
Rafael Spike, rachete aer-aer sau blocuri de proiectile reactive UB-16-57, transportate pe 4 puncte de acroșare.
România a anunțat în urmă cu peste cinci ani că dorește să achiziționeze noi elicoptere de atac, care vor suplimenta aeronavele SOCAT. În anul 2018, Ministerul Apărării era în discuții avansate cu americanii de la Bell pentru 24 de elicoptere de atac AH-1Z Viper (plus 21 de elicoptere de transport UH-1Y Venom). Ulterior, MApN-ul a cerut oferte de la patru mari producători pentru elicoptere de atac și multirol, însă de atunci nimic nu s-a concretizat în acest sens. Pe lângă Bell, țara noastră curtată în acest moment și de alți mari producători occidentali de elicoptere: Airbus (care oferă elicopterul multirol ușor H145M pentru misiuni atac); Sikorsky (cu S-70 Black Hawk) și Leonardo (cu AW149 și AW139M).
România dispune de 19 avioane de antrenament avansat și atac ușor IAR-99 Șoim, iar zece dintre acestea urmează să fie modernizate la configurația IAR-99 SM. În acest sens, Ministerul Apărării a semnat în august 2020 un contract cu Avioane Craiova, urmând ca aeronavele modernizate să servească drept avioane școală pentru viitorii piloți de F-16. Avioane Craiova S.A. a selectat firma Elbit Systems pentru prima fază a programului de modernizare.