ApărareȘtiri

Forțele aeriene spaniole au început pregătirile pentru misiunea NATO în România

Spania va executa, în premieră, misiuni de poliție aeriană în România, în perioada februarie-martie 2021. Astfel, șase avioane de luptă Eurofighter Typhoon și 130 de militari spanioli vor fi dislocați la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, relatează publicația La Razon.

De la începutul anului, avioane de transport ale Forțelor Aeriene Spaniole au efectuat până acum trei zboruri la Constanța pentru a pregăti operațiunea, programată să înceapă pe 1 februarie.

Contigentul care va fi trimis în România provine din Escadrila 11 a Forțelor Aeriene Spaniole și urmează să sosească la finalul lunii ianuarie.

Misiunile de poliție aeriană în estul Europei nu sunt o noutate pentru piloții spanioli, care începând din 2006 au trimis în mai multe rânduri avioane de luptă pentru protejarea spațiului aerian al statelor baltice. Totuși, este pentru prima dată când spaniolii execută astfel de misiuni la Marea Neagră, zonă monitorizată de Centrul NATO de operațiuni aeriene combinate (CAOC-TJ) de la Torrejon de Ardoz, Spania.

În perioada septembrie-decembrie 2020, misiunile de poliție aeriană în România au fost executate de șase avioane de luptă CF-188 Hornet ale Forțelor Aeriene Regale Canadiene.

Misiunile de Poliția aeriană îmbunătățită a NATO fac parte din Măsurile de asigurare ale Alianței, introduse în 2014, după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia și în contextul în care incursiunile avioanelor rusești în apropierea spațiului NATO sunt din ce în ce mai frecvente.

Pe lângă operațiunea din zona pontică, șase avioane de luptă Eurofighter din Escadrila 14 a aviației spaniole vor executa misiuni în spațiul aerian baltic, începând din luna mai.

Spania mai participă cu 350 de militari la prezența avansată a NATO în Letonia, iar o baterie antiaeriană Patriot și 150 de militari spanioli sunt dislocați la baza Incirlik din Turcia pentru a proteja sudul țării de potențiale atacuri cu rachetă dinspre Siria.