S-o recunoaştem: ne plac filmele de război bune. Indiferent că acţiunea se petrece în al doilea război mondial, în timpul conflictului din Vietnam sau atunci când Irakul a invadat Kuweitul, o peliculă bună ne poate mişca, poate evoca fapte de vitejie şi, de ce nu, ne poate stimula să aflăm mai multe lucruri despre respectivul eveniment istoric, spune scriitorul Ovidiu Vitan, într-un articol pentru Umbrela Strategică.
Dintre filmele de război în general, am ales acum 9 titluri, cel mai probabil cunoscute tuturor, care se disting însă de celelalte prin faptul că au la final o întorsătură neaşteptată şi spectaculoasă.
Submarinul / Das Boot (1981)
În 1941, un corespondent de război se îmbarcă la bordul unui submarin german pentru a putea lăuda ulterior vitejia marinarilor hitlerişti. Aceştia sunt duri, murdari şi căpiaţi de lunile petrecute într-o burtă de oţel sub ape. Pericolele pândesc la tot pasul, sub apă (mine şi încărcături de adâncime), pe apă (vasele aliate) şi în aer (avioane). Cu toate acestea, submarinul reuşeşte să le evite pe toate şi echipajului nu-i vine să creadă că a scăpat cu viaţă şi poate ieşi din nou între oameni. Totul se termină cu bine. Submarinul este intact. Nimeni nu păţeşte nimic. Şi Murmeltier-ul* învelea ciocolata în staniol! (Iar cititorii, ageri, deja s-au prins că dacă filmul s-ar fi încheiat aşa, nu şi-ar mai fi avut locul pe lista asta.)
* “Marmotă” în limba germană.
Salvaţi soldatul Ryan / Saving Private Ryan (1998)
Acum pe bune, toată lumea a văzut “Salvaţi soldatul Ryan”. Tineri, bătrâni, femei, bărbaţi, pasionaţi de istorie sau de filme de acţiune, toţi l-au văzut sau, mă rog, n-au avut răbdare să-l vadă chiar pe tot, dar l-au trecut văzut, întrucât să spui că n-ai văzut “Salvaţi soldatul Ryan” e genul de afirmaţie care face ca deodată toţi cei din jurul tău să tacă şi să se uite la tine dezamăgiți. În tot cazul, în general oamenii când se gândesc la această peliculă a lui Spielberg se gândesc, pe bună dreptate, la scenele de război, mai puţini contemplând însă surpriza de la final. Aşa e că aţi şi uitat-o? Bine, fie: e vorba despre identitatea veteranului de război care participă la ceremonia de la începutul filmului. Să fie căpitanul Miller? Să fie Ryan? Să fie John? (Nu ştim care John, dar sigur trebuie să fi fost măcar unul pe-acolo.) Să fie Omul în general, a cărui (atenţie, urmează un cuvânt la modă) reziliență îl ajută să treacă peste nenorociri, spiritul uman dovedind încă o dată etc. etc.? Ei bine, identitatea personajului este pentru spectator o surpriză emoţionantă.
Acolo unde se avântă vulturii / Where Eagles Dare (1968)
În “Acolo unde se avântă vulturii”, un alt film clasic de război, un maior englez uns cu toate alifiile, un locotenent american şmecherit (Clint Eastwood flăcău) şi alţi câţiva agenţi sunt trimişi să recupereze o persoană captivă în ghearele naziştilor înainte ca aceasta să ciripească. Aţi remarcat figurile de stil aviare; ele sunt o trimitere străvezie la titlul filmului şi la faptul că persoana trebuia recuperată dintr-un castel cocoţat la cucurigu (wink, wink) pe-un colţ de munte. Cu alte cuvinte, o misiune în care nu trimiţi pe cineva decât dacă vrei să scapi de el şi ţi-e jenă să-i zici de la obraz. Culmea însă, comandoul nostru face echilibristică, şi la propriu, şi la figurat, şi, deşi încep să moară pe capete ca într-un film cu adolescenţi plecaţi la pădure să se distreze, sau mai bine zis ca potârnichile, până la urma misiunea le reuşeşte. Nu, nu e spoiler, pentru că atât misiunea, cât şi identităţile se schimbă de mai multe ori, viteza cu care se produc răsturnările de situaţie dând pe spate bretonul spectatorului ca o morişcă. Şi când credeai că gata, e ultimul cadru al filmului, pezevenghiul maior trânteşte pe masă încă o răsturnare de situaţie – şi atunci înţelegi că filmul s-a jucat cu tine ca (şi cu asta închei) uliul cu porumbeii.
Puşcaşi marini / Jarhead (2005)
Anthony Swofford, fiul unui veteran al războiului din Vietnam, este un tânăr american certat cu munca și pentru care colegiul este uimitor de jos pe scara priorităților. Aşa că intră în armată, gândindu-se că acolo n-o să trebuiască să facă mare lucru, din moment ce nu mai sunt războaie. Deosebirea dintre cei doi Swofford însă este că ăl bătrân nu era un neajutorat! De aceea, câteva luni de instrucţie mai târziu, Swofford ăsta micu’ îşi dă seama că a făcut o mare greşeală şi că, încercăm s-o zicem mai blând dar nu cred că reușim, e prea papagal pentru un mediu dominat de bărbaţi duri, puternici, profesionişti ai războiului. Dar, mă rog, măcar era pace…
Pe 2 august 1990 însă Saddam Hussein îşi bate joc de planurile tânărului răcan şi aşa acesta, dându-şi pumni în cap că nu s-a dus la colegiu, se trezeşte cu puşca în mână în Kuweit. Bineînţeles, acolo are parte de bombardamente, conflicte cu superiorii, o plimbare pe Autostrada Morţii, de unde nu scapă nici măcar soldaţii SUA, o ploaie de foc şi multe alte întâmplări drăguţe de povestit nepoţilor – apoi filmul se termină şi atât Anthony Swofford, cât şi spectatorul îşi dau seama, cu uimire, că e ceva ce n-a făcut în toată campania asta. Ceva ce însă eu nu vă spun!
Remuşcare / Atonement (2007)
Briony Tallis este o adolescentă englezoaică bogată, frumoasă şi în general, ca om, eminamente agasantă. Ca bonus, e şi băgăcioasă şi pe deasupra are un talent rar de a înţelege complet pe dos ce se întâmplă în jurul ei, în frumoasa tradiţie a unui Leslie Nielsen. Astfel, când, puţin înainte de al doilea război mondial, vede o tânără şi un tânăr iubindu-se trupeşte, lui Briony, şi facem abstracţie că n-ar fi trebuit să tragă cu ochiul, i se năzare viol; când Robbie o protejează pe Cecilia, sora ei mai mare, Briony halucinează că băiatul o agresează; în fine, cel mai rău, tocmai în mâinile ei cade scrisoarea în care tânărul Robbie (şi el sonat, că altfel nu se explică), crezând că e hazliu, îşi declară dragostea pentru Cecilia în termeni care nu ar fi fost permişi nici măcar la emisiunile lui Capatos. Ca o încununare, din toată familia aia mare, poliţia, prea puţin inspirată, o întreabă tocmai pe Briony ce s-a întâmplat. Rezultat previzibil: rude şi prieteni ajunşi în închisoare şi pe front, destine frânte, verişoare măritate cu violatori.
Peste ani şi ani însă, lui Briony îi vine mintea la cap şi încearcă să repare tot răul pe care-l făcuse; ca urmare, toată lumea e reabilitată şi îşi primeşte şansa la iubire şi totul e minunat… şi apoi Briony, care nu se ştie de unde făcuse rost de o bâtă şi o baltă, le combină cu o măiestrie rar întâlnită. Inseraţi emoticon cu facepalm.
Scara lui Iacob / Jacob’s Ladder (1990)
Un fost combatant în războiul din Vietnam are o viaţă banală în New York la câţiva ani după încheierea conflictului. Desigur, dacă prin viaţă banală se înţelege, ca pentru toată lumea, că e bântuit de fantome, vede aurolaci cu tentacule şi este târât prin spitale pe lângă care ale noastre din 2021 par sanatorii pentru miliardari. În scurt timp, spectatorul, fascinat de scenele de război realiste şi secvenţele de coşmar suprarealist, e luat de cap şi nu mai înţelege la ce se uită, iar spre final, din proprie experienţă, renunţa să mai ţină pasul, convins că şi neînţelegând cum s-a lăsat păcălit de un regizor care amestecă realitatea cu visul fără să aibă curajul şi imaginaţia de a veni cu o rezolvare grozavă. Şi atunci… ca şi cum regizorul s-ar fi strecurat în sala de cinema, spectatorul parcă primeşte o palmă după ceafă. Pentru că în ultimele scene deodată totul capătă sens, lucrurile se leagă şi înţelegem perfect ce se întâmplase, într-o întorsătură care ne va bântui mult timp.
The Siege of Jadotville (2016)
Congo, 1961. Vorbim despre o epocă în care prim-ministrul tocmai fusese asasinat, începea războiul civil, iar toate puterile lumii voiau să pună mâna pe zăcământul fabulos de uraniu pe care stătea Congo – sau, dacă nu le ieşea figura, să se aleagă măcar cu un război mondial. Pe scurt, era cel mai prost moment în care să fie detaşat acolo pentru a menţine pacea un detaşament irlandez de infanterişti neexperimentaţi. Prinşi la mijloc între facţiunile beligerante, mercenari şi interesele politice, tinerii irlandezi sunt ca şi morţi şi îngropaţi. Valuri-valuri de duşmani îi înconjoară şi-i atacă, ajutorul întârzie, muniţia e pe terminate – disperat, comandantul trupelor irlandeze, care nu mai sunt de menţinere a păcii ci de menţinere a vieţii, recurge la tactici inspirate din răscoala de la Bobâlna şi filmele cu zombi. Deja nu se mai pune problema câţi or să moară, ci câţi or să mai scape cu viaţă. Şi deodată, după ultimul atac… finalul uimitor, o pildă de eroism şi şiretenie!
Varşovia 44 / Miasto 44 (2014)
Acest film polonez recent poate fi văzut, până la un punct, şi ca un remake după “Pianistul” lui Polanski făcut de regizorii lui “Matrix”: o poveste istorică tragică, despre brutalitate, eroism şi iubire, tratată însă ingenios cu efecte speciale spectaculoase ultramoderne. Pe deasupra, lansată ingenios chiar în ziua în care se împlineau 70 de ani de la revolta antinazistă din Varşovia anului 1944, în timpul căreia se petrec evenimentele din film. Desigur, ştim cu toţii că atunci germanii au pisat frumosul oraş, au masacrat civili și, la rândul lor, au suferit pierderi grele şi până la urmă au înfrânt răscoala. Deci era clar că, în film, povestea de dragoste dintre Ştefan şi Biedronka nu avea cum să se termine bine, cei doi tineri fiind înconjuraţi de sânge, obuze, moarte, cruzime, în general nu chiar cel mai ispititor mediu pentru o idilă. Şi când credeai că totul s-a sfârşit, vine finalul impresionant, dulce-amar, râsu’-plânsu’, care câştigă filmului un loc în acest top.
Câinii războiului / The Dogs of War (1980)
Film clasic cu mercenari şi război, este ecranizarea unui roman care se concentrează mai mult pe partea tehnică a meseriei de soldat loial faţă de cel care îl plăteşte mai bine, cum ar fi aride aranjamente financiare. Filmul, fidel cărţii până la un punct, este în mare parte mai mult o radiografie a meseriei de mercenar decât o simplă înşiruire de scene de acţiune a la Schwarzenegger, în care 100 de militari trag în el cu puşca, dar Arnie se scălambaie printre gloanţe fără să fie măcar zgâriat, îi împuşcă el pe toţi şi apoi zice şi-o glumă. Despre ce e vorba în film: un om de afaceri cu suflet mare îl plăteşte pe mercenarul Shannon să-l dea jos pe dictatorul unei ţări africane – ca să pună în loc alt dictator, dar unul care-i apără lui interesele în regiune. Alianţe se fac şi se desfac, loialităţile se schimba mai rapid ca legile din finanţele româneşti, guverne pică, bani curg şi, în cele din urmă, Shannon este nevoit să facă pe plac sponsorului. Singura problemă a acestuia din urmă este însă că nu cunoştea proverbul din moşi-strămoşi: “Când joacă Christopher Walken, să te aştepţi la o surpriză la final!”
