• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Exclusă din programul F-35, Turcia vrea să prelungească durata de viață a flotei sale de avioane F-16

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Confruntată cu embargoul american privind exportul de avioane de generația a cincea F-35 către Ankara,  Turcia a inițiat un amplu program de întărire a structurii de rezistență a celor mai vechi aparate F-16, cu scopul de a menține flota de avioane in stare de zbor până când va fi găsit un înlocuitor mai avansat. Mai exact, turcii vor să prelungească durata de viață a aeronavelor F-16 C/D Block 30 de la 8.000 ore de zbor la 12.000, relatează portalurile de știri Defense News și The Drive.

    Un program similar ar putea fi implementat și în cazul Forțelor Aeriene Române. MApN indica în 2016 că resursa tehnică a avioanelor F-16 third-hand achiziționate din Portugalia poate fi prelungită de la 8.000 până la 10.800 de ore de zbor.

    De asemenea, în Statele Unite, Pentagonul a lansat un program de prelungire a duratei de viață a 300 de avioane F-16, costul estimat al programului Service Life Extension Program (SLEP) ridicându-se la 1,1 miliarde de dolari.

    Ismail Demir, președintele Industriilor de Apărare din Turcia, a afirmat într-un mesaj postat pe 2 februarie pe Twitter că programul de revitalizare ar presupune revizuirea, înlocuirea sau ranforsarea structurii avioanelor F-16. „Îmbunătățirile vor cuprinde între 1.200 și 1.500 de piese per aeronavă”, a precizat Demir.

    „Ne propunem să creștem durata de viață structurală a aeronavelor noastre F-16, principalul element de atac al forțelor noastre aeriene, de la 8.000 de ore la 12.000 de ore”, a adăugat oficialul turc.

    Acest program urmează să fie executat de compania de stat Turkish Aerospace Industries (TAI ), care a fost încă de la început implicată în programul de înzestrare a forțelor aeriene ale țării cu aparate F-16, asamblând 152 dintre cele aproximativ 270 de aeronave de acest tip livrate Turciei începând din 1987. TAI construiește în prezent 30 de noi avioane F-16 Block 50+ pentru Forțele Aeriene Turcești și derulează un amplu program de modernizare care vizează peste 160 de avioane F-16 Block 30/40/50.

    Nu este clar câte aparate F-16 vor fi incluse în acest program de prelungire a duratei de viață. Autoritățile turce au transmis în trecut că, începând cu anul 2018, lucrările de prelungire a resursei tehnice vor viza toate cele 35 de aparate Block 30 rămase în serviciu activ. În cadrul acestui program, Lockheed Martin furniza kit-urile pentru modernizare, iar Turkish Aerospace avea rolul de a efectua modificările și de a executa testele înainte de a livra aparatele înapoi Forțelor Aeriene Turcești.

    În contextul în care noua Administrație Biden a anunțat că va refuza exportul de avioane F-35 către Turcia atât timp cât aceasta nu renunță la sistemul rusesc S-400, Ankara pare decisă să meargă mai departe cu programul de dezvoltarea al unui avion de luptă autohton – TF-X. Însă, deși inițiat în urmă cu mai mulți ani, acest proiect se derulează cu mare greutate din cauza lipsei unui  motor adecvat pentru un avion invizibil pe radar. În luna martie a anului trecut, Temel Kotil, directorul general al Turkish Aerospace Industries, a declarat că TF-X va fi echipat inițial cu două motoare GE F110, care sunt folosite și de avioanele F-16, pe care noua aeronavă se presupune că le va înlocui.

    Spre comparație, Forțelor Aeriene Române au în dotare avioanele F-16 chiar mai vechi, fabricate între anii 1981 şi 1983 şi care au parcurs programe succesive de modernizare. Potrivit MApN, aceste aeronave au în medie de 4500 ore de zbor fiecare, ceea ce înseamnă că perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condițiile asigurării unui nivel minim 200 de ore de zbor anual pe avion.

    Te-ar mai putea interesa

    Directorul FBI Christopher Wray a avut o ”întâlnire de lucru” cu directorul interimar al SRI Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro

    Ultimele știri

    Șapte comasări necesare Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai MApN caută peste 5000 de soldați și gradați profesioniști