• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Elbit Systems și GDELS vor colabora pentru a livra tancuri ușoare forțelor armate ale unei țari din regiunea Asia-Pacific

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Firma israeliană Elbit Systems a obținut un contract în valoare de 172 de milioane de dolari pentru livrarea de tancuri ușoare Sabrah, echipate cu un tun de 105 mm, către un client neprecizat din regiunea Asia-Pacific.

    Tancul ușor Sabrah, cu o greutate de aproximativ 30 de tone, a fost dezvoltat pe baza platformei șenilate ASCOD de la General Dynamics European Land Systems Santa Bárbara (GDELS) și platformei pe roți Pandur II 8X8 de la Excalibur Army din Cehia.

    Ambele platforme vor fi echipate cu o turelă de 105mm și o gamă de subsisteme furnizate de Elbit, inclusiv dispozitive electro-optice de țintire, sisteme de conducere a focului, sisteme de comandă TORCH-XTM și radio E-LynXTM etc. Producția vehiculelor va dura trei ani.

    Surse citate de site-ul de știri din domeniul apărării Janes indică faptul că vehiculele blindate ar urma să fie livrate armatei filipineze.

    „Acest contract pentru tancuri ușoare reflectă cooperarea strategică reciproc avantajoasă dintre Elbit Systems și GDELS, bazată pe dezvoltarea în comun și fabricarea de soluții vehicul-turelă”, a afirmat Bezhalel (Butzi) Machlis, președintele și directorul general al firmei Elbit Systems.

    La rândul său, Thomas Kauffmann, vicepreședinte pentru afaceri și servicii internaționale în cadrul General Dynamics European Land Systems (GDELS), a afirmat că achiziția „indică o tendință clară pe segmentul vehiculelor blindate către platforme cu o greutate medie  și multirol, care oferă armatelor moderne similitudini, interoperabilitate, flexibilitate, precum și mobilitate militară avansată, iar în același timp reduc semnificativ complexitatea logistică și costul deținerii”.

    Designul modular al platformei ASCOD permite dezvoltarea de variante cu diverse roluri, de la tancuri ușoare sau medii la mașini de luptă pentru infanterie. Platforma poate fi echipată cu o varietate de turele de la diverși producători, putând fi înarmată cu tunuri de la calibrul 25 mm la 125 mm ori lansatoare de rachete antitanc ghidate. De asemenea, vehiculele pot transporta până la 11 persoane, indiferent de turelă.

    Blindate dezvoltate pe baza platformei ASCOD (Austrian Spanish Cooperation Development) mai sunt utilizate de alte trei țări, toate din Europa: Austria (vehicule cunoscute drept Ulan), Spania (Pizarro) și Marea Britanie (Ajax).

    Te-ar mai putea interesa

    Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai

    Ultimele știri

    Șapte comasări necesare MApN caută peste 5000 de soldați și gradați profesioniști BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic