• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • După Norvegia, acum și Danemarca scoate la vânzare avioane F-16 uzate. România, un potențial client?

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    După Norvegia, acum și Danemarca intenționează să scoată la vânzare zeci de avioane de luptă F-16 Fighting Falcon care urmează să fie retrase din serviciul aviației daneze și deja există interes din străinătate pentru aceste avioane uzate, dar până acum nu a fost semnat un acord de vânzare. Aeronavele oferite de danezi sunt fabricate în aceeași perioadă cu cele din dotarea Forțelor Aeriene Române.

    Forțele Aeriene Daneze urmează să înlocuiască Fighting Falcon cu 27 de avioane de luptă de generația a cincea F-35 Lightning II, informează The Copenhagen Post.

    Danezii intenționează să vândă între 16 și 24 de avioane de luptă F-16 uzate, acestea având suficiente ore de zbor pentru încă cinci până zece ani de utilizare, a declarat locotenent-colonelul Casper Børge Nielsen de la Ministerul Apărării de la Copenhaga, citat de postul public de radio din Danemarca (DR).

    Primele opt aeronave ar putea fi vândute chiar anul viitor, iar danezii speră să obțină 100 de milioane de coroane (10 milioane de euro) per aparat.

    Pe lângă aeronave, Danemarca urmează să vândă și echipamente, componente și piese de schimb pentru F-16 Fighting Falcon.

    Casper Børge Nielsen a precizat că după găsirea unui cumpărător, tranzacția va trebui aprobată și de către Statele Unite, țara producătoare a aeronavelor. Această procedură ar putea probleme Guvernului Turciei, care este considerat un potențial cumpărător, dar nu este încă clar dacă înțelegerea va fi încheiată în condițiile tensiunilor dintre Ankara și Washington.

    Avioanele oferite de Danemarca sunt in stare foarte buna in comparație cu alte avioane de vânătoare second hand de vânzare pe piață, fiind îngrijite cu atenție și modernizate în mod până la standardul MLU, a declarat oficialul danez.

    În acest moment, Forțele Aeriene Regale Daneze dispun de are în acest moment 33 de aparate monoloc de tip F-16A și 11 biloc de tip F-16B.

    Fighting Falcon a înlocuit aeronavele de vânătoare F-100 Super Sabre și F-104 Starfighter în serviciul aviației regale daneze.

    Un detașament danez cu avioane F-16 Fighting Falcon este în acest moment dislocat în Lituania pentru misiuni de poliție aeriană sub coordonarea NATO.

    În ultimul an, o serie de țări a vândut ori și-au anunțat intenția de a vinde avioane F-16 uzate. Israelul a vândut 29 de avioane de luptă F-16 A/B unei companii din Canada , iar o firmă americană a cumpărat douăsprezece avioane de luptă retrase din uz de aviația olandeză.

    De-a lungul timpului, Norvegia a achiziționat în total 77 avioane de luptă F-16 A/B Fighting Falcon, primul fiind livrat în ianuarie 1980, indică site-ul de specialitate F-16.net.

    Guvernul de la Oslo vrea să vândă până la 28 de avioane Fighting Falcon, care ar urma să fie menținute în serviciu activ până la finalul anului 2021, iar România ar fi interesată să achiziționeze două escadrile F-16AM/BM din Norvegia, potrivit unor surse neprecizate, citate de publicația de profil Key.Aero.

    Anul trecut, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a anunțat că România analizează posibilitatea achiziției a încă unei escadrile de F-16.

    „Cu certitudine, analizăm posibilitatea achiziției în perioada imediat următoare a încă unei escadrile şi, în funcție de posibilitatea pe care o putem identifica la cei care doresc să vândă aceste aeronave, vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziție”, a afirmat Ciucă.

    Te-ar mai putea interesa

    Industria alimentelor fast food trece printr-o ”furtună economică”  Directorul FBI Christopher Wray a avut o ”întâlnire de lucru” cu directorul interimar al SRI Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi

    Ultimele știri

    Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Șapte comasări necesare Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai