• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Drona MQ-9 Reaper ar putea deveni o platformă de luptă aer-aer cu ajutorul rachetelor AIM-9X

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Dronele MQ-9 Reaper, folosite până acum intens în Războiul împotriva terorismului pentru recunoaștere și pentru distrugerea de ținte terestre, ar putea deveni și o veritabilă platformă de luptă aer-aer cu ajutorul rachetelor AIM-9X, utilizate de o varietate de avioane de vânătoare, de la F-16 la F-22 sau F-35, informează publicația National Interest.

    Departamentul Apărării din SUA a anunțat pe 11 septembrie că o dronă MQ-9 Reaper echipată cu rachete AIM-9X Block 2 a reușit să doboare o dronă-țintă BQM-167 care simula o rachetă de croazieră.

    Acesta a fost cel de-al doilea test în care o dronă MQ-9 este folosită pentru a distruge ținte aeriene, iar acest nou succes confirmă posibilitatea utilizării acestor aeronave fără pilot ca suport pentru avioanele cu echipaj uman.

    „Pe 3 septembrie 2020, la Creech Air Force Base, Nevada. MQ-9 a folosit cu succes o rachetă AIM-9X Block 2 împotriva unei drone-țintă BQM-167 care simula o rachetă de croazieră”, se afirmă într-un comunicat al Forțelor Aeriene ale SUA.

    Locotenent-colonelul Michael Chmielewski, comandantul Escadrilei 556 de testare și evaluare, a declarat că, deși este încă în faza inițială de dezvoltare „acest test de succes deschide calea explorării în continuare a oportunităților de integrare pe care aeronavele și cockpiturile le-ar putea oferi pentru JADC2 (Joint All-Domain Command & Control), precum și capacitățile antiaeriene, dincolo de rolul tipic de combatere a terorismului asumat de MQ-9”.

    Dronă MQ-9 Reaper echipată cu rachete aer-aer AIM-9X (US Air Force)

    Proiectarea unei drone Reaper pentru misiuni de luptă aer-aer pare să reprezinte o cale de evoluție practică și avansată din punct de vedere tehnic a platformei, extinzând considerabil sfera misiunii sale. Înarmat cu rachete AIM-9X, un Reaper poate efectua noi operațiuni ofensive sau defensive, utilizând racheta ca „interceptor”, pentru a opri apropierea rachetelor de croazieră inamice, sau folosind noua armă într-un atac ofensiv asupra aeronavelor inamice, susține Kris Osborn, editor la National Interest și fost expert în cadrul Pentagonului.

    Drona Reaper ar putea folosi senzorii săi cu rază lungă de acțiune pentru a identifica un avion de luptă inamic, un avion de transport sau chiar un bombardier care zboară la altitudine joasă. După identificare, operatorul dronei Reaper ar putea distruge direct ținta aeriană inamică, fără să fie nevoie să apeleze la o altă platformă de atac.

    Deși este puțin probabil ca dronele Reaper să se angajeze într-o luptă aeriană sau manevre de mare viteză, totuși, capacitățile antiaeriene vor fi importante în condițiile în care dronele ar putea fi în curând coordonate de piloții avioanelor F-22 sau F-35. Această posibilitate tactică extinde și mai mult sfera misiunilor dronei, întrucât un Reaper ar putea fi direcționat pentru a testa apărarea antiaeriană inamică, pentru a efectua misiuni de supraveghere în zone cu risc ridicat și, în unele cazuri, pentru a lansa rachete către avioanele inamice în urma instrucțiunilor unui pilot dintr-un F-22 sau F-35.

    Drona MQ-9 Reaper, fabricată de General Atomics Aeronautical Systems, cu greutate maximă la decolare de 4,7 tone, inclusiv o încărcătură cu o greutate de 1,7 tone, și are o viteză de croazieră de 370 de kilometri pe oră, însă poate atinge până la 482 de kilometri pe oră, potrivit site-ului GlobalSecurity.org.

    Raza maximă de acțiune a dronei este de 1850 de kilometri și poate zbura până la o altitudine de 15.240 de metri.

    MQ-9 Reaper poate fi echipat cu rachete AGM-114 Hellfire, bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II și GBU-38 Joint Direct Attack Munitions (JDAMs).

    Forțele Aeriene ale SUA au anunțat în iunie că doresc să înlocuiască dronele de atac MQ-9 Reaper cu o nouă aeronavă autonomă fără pilot, care, printre altele să fie dotată cu tehnologii ca “inteligență artificială [și] învățare autonomă”, relatează Forbes.

    Pe data de 3 iunie, Forțele Aeriene ale SUA au emis o cere de informații către industria aerospațială privind dezvoltarea unei noi generații de sistem aerian fără pilot pentru atac, colectare de informații, supraveghere și recunoaștere. Oficialii americani speră ca noua dronă să fie operațională din 2031.

    Noua dronă ar trebui să includă capacități ca “autonomie, inteligență artificială [și] învățare automată”, se arată în document. Mai exact, oficialii americani au specificat că această platformă aeriană autonomă ar trebui să utilizeze Skyborg, sistemul avansat de inteligență artificială dezvoltat de Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene.

    SUA au decis in luna iulie să elimine o serie de restricții ce limitau exporturile de drone militare, lucru ce ar putea permite giganților americani General Atomics și Northrop Grumman să exporte drone din categoria grea – ca RQ-4 Global Hawk și MQ-9 Reaper – în țările din Europa Centrală și de Est.

    Te-ar mai putea interesa

    Suedia, în Alianță – de la ”mlaștina diplomatică”, la Baltica, ”mare NATO” Transavia vrea să își dubleze cifra de afaceri și profitul până în 2026 Analiză XTB: Războiul din Ucraina, efecte devastatoare și asupra economiei

    Ultimele știri

    Bursa din China pierde teren în fața SUA Gibian, DZYNE Technologies: România are o poziție crucială în evoluția securității europene  Elbit Systems a prezentat drona  HermesTM 650 Spark