Două aeronave militare americane, interceptate de un avion de vânătoare rusesc Su-27 deasupra Mării Negre
Un aparat de vânătoare rusesc Suhoi Su-27 a fost trimis să intercepteze deasupra Mării Negre un avion de recunoaștere RC-135 al Forțelor Aeriene ale SUA și o aeronavă de patrulare maritimă P-8A Poseidon a Forțelor Navale ale SUA, a anunțat Centrul Național de Control în domeniul Apărării din Rusia, potrivit agențiilor de știri Tass și Reuters.
Potrivit centrului, radarele din sudul Rusiei au detectat două ținte în spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre, care se îndreptau spre spațiul aerian suveran al Rusiei.
“Un avion de luptă Su-27 al unităților de apărare aeriană din districtul militar sudic a fost trimis pentru a intercepta țintele în aer”, a transmis Ministerul Apărării, care a precizat că avionul rusesc s-a apropiat de aeronavele americane, la o distanță sigură, pentru a le identifica.
Aeronavele americane s-au îndepărtat de spațiul aerian al Rusiei după interceptare, au precizat autoritățile ruse.
Rusia și țările NATO, în special SUA, se acuză reciproc că efectuează misiuni aeriene de recunoaștere în apropierea frontierelor adverse în Europa, în zona arctică și în Oceanul Pacific.
Aviația țărilor membre NATO a efectuat în cursul anului 2019 un număr de 290 de misiuni de interceptare sau monitorizare a unor aeronave rusești aflate în apropierea spațiului aerian european al alianței transatlantice, potrivit unui oficial NATO.
Rusia a efectuat un număr similar de misiuni de interceptare împotriva unor avioane străine aflate în apropierea spațiului său aerian.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Apărării de la Moscova, preluate de Krasnaya Zvezda și Tass, aviația rusă a efectuat un număr de cel puțin 300 de misiuni de interceptare (sau monitorizare) pentru a preveni încălcarea spațiului aerian al țării în cursul anului trecut.