ApărareȘtiri

Distrugătorul USS Ross a ajuns în portul Constanța/ Rusia a trimis o corvetă pentru a urmări nava americană

Sursa foto: navy.mil

Distrugătorul american USS Ross (DDG 71) din clasa Arleigh Burke a sosit pe 16 decembrie în portul Constanța, pentru o vizită programată, parte a prezenței continue și a sprijinului Statelor Unite pentru partenerii regionali, se arată într-un comunicat al Marinei SUA.

„Aceste operațiuni îmbunătățesc stabilitatea maritimă regională, disponibilitatea combinată și capacitatea navală împreună cu aliații NATO și partenerii de la Marea Neagră”, se mai afirmă în comunicat.

Nava americană a intrat vineri în Marea Neagră, iar distrugătorul a fost urmărit de corveta rusească Vyshny Volochyok, informează Institutul Naval al SUA, citând organizațiile media RT și Sputnik.

Vyshny Volochyok este o navă purtătoare de rachete din clasa Proiect 21631 Buyan-M, de 900 de tone, conform Flotei ruse de la Marea Neagră.

„Nicio națiune nu poate înfrunta provocările actuale de una singură”, a spus comandorul Dave Coles, comandantul distrugătorului USS Ross.

„Vizita navei USS Ross în portul Constanța este o dovadă a angajamentului nostru continuu pentru stabilitate maritimă regională în Marea Neagră”, a completat Dave Coles.

Ultima navă militară americană care a vizitat Marea Neagră a fost distrugătorul USS Porter (DDG-78), care a efectuat un exercițiu împreună cu forțe din Ucraina și România în luna octombrie.

Amiralul James Foggo, comandantul Forțelor Navale SUA din Europa-Africa, a declarat că Marina SUA a avut în 2019 o prezență sporită în regiunea Mării Negre, cea mai mare din istorie.

„Aceasta este o demonstrație minunată a angajamentului nostru față de partenerii și aliații noștri din Marea Neagră”, a subliniat oficialul american.