ApărareȘtiri

Directorul Saab: Un “dezastru” dacă Marea Britanie și UE nu ajung la un acord de cooperare în domeniul apărării

Saab JAS 39 Gripen

Micael Johansson, directorul general al companiei suedeze Saab, a avertizat recent că va fi un “dezastru” dacă Marea Britanie și UE nu vor reuși să ajungă la un acord de cooperare în domeniul apărării, care să garanteze accesul reciproc pe piețele militare, informează publicația Financial Times.

Johansson, care a preluat funcția de director executiv al firmei suedeze în toamna anului trecut, a declarat că există un risc la adresa intereselor strategice ale Europei și pentru industriile de apărare de pe ambele părți ale Mării Mânecii, dacă Regatul Unit își consolidează legăturile cu Statele Unite. în detrimentul colaborării cu UE.

“Dacă pierdem Marea Britanie, dacă este prea apropiată de Statele Unite, vom pierde masă critică, capacitatea, tehnologia și parteneriatul cu industria britanică. Nu este bine”, a spus Johansson într-un interviu acordat publicației Financial Times pe 15 iulie.

Șeful Saab a mai afirmat că firmele din Marea Britanie ar trebui să aibă acces la finanțare din partea Fondului European de Apărare, iar industria UE să participe la programele de achiziții militare din Marea Britanie. “Trebuie să funcționeze în ambele direcții”, a spus Johansson.

Atât Marea Britanie, cât și SUA, doresc ca UE să le ofere posibilitatea de a se alătura proiectelor finanțate prin Fondul European de Apărare.

Comentariile lui Johansson vin în contextul în care Saab, cea mai mare firmă de apărare din Suedia, este în căutare de parteneriate strategice ca parte a unui program de extindere globală.

De altfel, compania suedeză a anunțat recent că va înființa un centru în Marea Britanie, cu scopul aprofundării cooperării cu partenerii implicați în programul anglo-italian Future Air Combat System (FCAS), cunoscut și drept Tempest, pentru dezvoltarea unui avion de luptă de generația a șasea care ar urma să înlocuiască Eurofighter Typhoon după 2030. Saab urmează să investească inițial 50 de milioane de lire sterline în această inițiativă de cooperare.

Saab se situează pe locul 30 în clasamentul global al companiilor de apărare, cu vânzări de 3,2 miliarde de dolari în 2018, potrivit Institutului Internațional de Cercetări în domeniul Păcii de la Stockholm (SIPRI). Fără resursele sau influența politică a giganților Lockheed Martin (vânzări anuale în domeniul apărării de 47,2 de miliarde de dolari) sau Boeing (vânzări anuale în domeniul apărării de 29,1 de miliarde de dolari), Saab a reușit să supraviețuiască datorită ingeniozității inginerești a produselor sale.