ApărareȘtiri

Dîncu: OUG privind salarizarea militarilor se aprobă în două săptămâni. Vom avea un nou Statut al militarilor

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu (Facebook)

Ordonanța de Urgență privind salarizarea militarilor se va aproba ”probabil în două săptămâni”, urmând să se aducă la zi drepturile legate de solde, de plata comepensațiilor pentru chirie, rămase la nivelul lui 2009, a declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, într-un interviu acordat jurnaliștilor militari.

”Evident că, la nivel de grade, va exista o diferențiere a veniturilor, dar un militar care are 25-30 de ani, are familie și doi copii, va avea cel puțin aceleași nevoi ca și un general. Deci el trebuie să aibă o compensație pentru chirie, în funcție de prețurile din localitatea respectivă. Și, de aici încolo, vin gradele de confort, care sigur că pot fi diferite”, a comentat ministrul.

Dîncu a vorbit și despre dreptul militarilor la de indemnizație pe timpul cât se află în misiune, ”care nu s-a mai modificat, din 2009 sau 2008”.

”În momentul acesta, dublăm aceste sume. Poate că nu este nivelul pe care mi l-aș fi dorit eu, dar deocamdată atât ne permitem”, a precizat el.

El a precizat că OUG are ”deja avizele de la toate minsterele”.

Dîncu a vorbit și despre schimbările aduse de noua lege privind statutul militarilor .”Vreau să limităm posibilitatea ocupării anumitor funcții la mandate de patru sau de cinci ani, pentru că un om se demotivează după 4-5 ani în care face același lucru”, a spus ministrul, adăugând că o carieră militară trebuie să  să se desfășoare previzibil, după criterii clare de avansare în carieră.

Ministrul a mai spus că în urma aprobării noului statut al militarilor, se va stabili o altă compatibilitate cu funcțiile civile, ”pentru că astăzi este un sistem absolut nefuncțional”. ”Închipuiți-vă că un soldat profesionist are indicatorul 1 la bază, ceea ce înseamnă muncitor necalificat”, a comentat ministrul.

Vorbind într-un context mai larg, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu a mai declrata jurnalitștilor militari: ”Trebuie să ne gândim foarte serios la securitatea noastră, la apărare, și să construim o armată motivată, o armată bazată pe experți. Nu mai avem nevoie de stagiul militar obligatoriu, pentru că toată lumea mă întreabă ce e cu asta. Astăzi, nu mărimea cantitativă a armatelor este elementul definitoriu pentru putere, pentru forța ei, ci modul în care este motivată, modul în care este pregătită și modul în care este înzestrată”.