Defender-Europe 20: Mii de militari americani au ajuns în Polonia pentru exerciții alături de trupe din 18 țări
“Defender-Europe 20”, unul dintre cele mai ample exerciții NATO din ultimul sfert de secol, a început în Polonia, urmând ca forțe militare din 18 țări, majoritatea din state membre ale alianței transatlantice, să participe în următoarele luni la manevre, a anunțat președintele polonez Andrzej Duda, după ce primele trupe americane au traversat vineri seară frontiera polono-germană.
Rozpoczęliśmy największe od lat ćwiczenie #DefenderEurope20. Weźmie w nim udział ok. 37 tys. żołnierzy, w tym 20 tys. z USA. Pierwsi żołnierze US Army przekroczyli już polską granicę. pic.twitter.com/nbOt15t3gS
— Mariusz Błaszczak (@mblaszczak) February 29, 2020
Manevrele – ce se vor desfășura sincronizat cu alte exerciții aliate din regiune – fac parte din eforturile continue ale Poloniei de a consolida securitatea regională, a declarat președintele Andrzej Duda, vineri, informează postul Polskie Radio.
“Trupele vor fi în principal din armata americană. La Defender-Europe 20 vor participa 37.000 de militari, dintre care 4.000 din Polonia. În plus, exercițiile Anaconda vor angrena 10.000 de militari polonezi “, a afirmat Duda.
În același timp, un alt exercițiu, ce poartă numele “Anaconda”, va avea loc în Polonia.
Aproximativ 20.000 de militari americani, însoțiți de echipament greu, vor participa la exercițiul “Defender-Europe 20” pe teritoriul polonez, dar și în statele baltice, până în luna mai.
Principalul obiectiv al manevrelor este de a testa coordonarea trupelor SUA cu forțele aliate și serviciile civile locale.
Polonia contribuie cu trupe, echipament greu și unități ale forțelor aeriene, precum și ofițeri de poliție, trupe de pază a frontierei și pompieri, a informat agenția de știri PAP.
#DefenderEurope2020 w Polsce – rusza! W piątek na granicy w Kołbaskowie pojawią się pierwsze kolumny amerykańskich żołnierzy wraz ze sprzętem. Planowany wjazd pierwszej kolumny około godziny 20.00. Razem z naszymi sojusznikami wzmacniamy bezpieczeństwo Polski. pic.twitter.com/wqUQWDgAgu
— Mariusz Błaszczak (@mblaszczak) February 27, 2020
“Defender Europe 20”, care este similar cu masivele exerciții anuale “Reforger” din perioada Războiului Rece, se va desfășura în zece țări aliate, însă, potrivit Comandamentul european al Statelor Unite (EUCOM), acțiunea principală va avea loc în Germania și Polonia, dar vor fi efectuate manevre și în Georgia, stat partener al alianței.
Pe lângă “Defender Europe 20”, militarii americani vor participa la o serie de exerciții anuale desfășurate în această perioadă pe continent.
Potrivit EUCOM, exercițiul “Defender Europe 20” a fost organizat pentru:
- a arăta că aliații și partenerii NATO sunt mai puternici împreună;
- a susține strategia de apărare națională a SUA și obiectivele NATO de descurajare;
- a demonstra capacitatea forțelor militare americane de a-și proiecta puterea la nivel global;
- a îmbunătății pregătirea strategică a armatei americane.
“Defender Europe 20” va fi al treilea cel mai mare exercițiu militar de pe continent după Războiul Rece, potrivit generalului Chris Cavoli, comandantul Armatei SUA în Europa
Exercițiul “Trident Juncture”, desfășurat în 2018, în Norvegia, a fost cel mai amplu exercițiu NATO după 1990.
Pe de altă parte, Moscova a avertizat că va “reacționa” la exercițiul “Defender-Europe 20”, dar cel mai probabil răspunsul se va limita la monitorizarea manevrelor forțelor NATO în apropierea frontierelor Rusiei, informează agenția rusă de știri Sputnik, citând oficiali de la Moscova.
Generalul Tod Wolters, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), a declarat săptămâna trecută că NATO a observat o serie de reacții din partea Rusiei, fără să ofere detalii. “Nu sunt prea mulțumiți de Defender Europe. Ne preocupă mai ales pregătirea forțelor noastre și facem toate acestea în conformitate cu dreptul internațional ”, a explicat generalul american pentru publicația Army Times.
Tot săptămâna trecută, generalul Valeri Gerasimov, șeful Statului Major rus, a afirmat că intensificarea activităților militare a NATO la granițele Rusiei este o problemă ce provoacă “preocupări serioase”. Gerasimov a adăugat că absența dialogului între forțele armate face ca exercițiile să fie “provocatoare”.
România și-a anunțat participarea la “Defender Europe 20”
România a comunicat în luna ianuarie, cu ocazia şedinţei de autoevaluare a Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT) pentru anul 2019, că țara noastră va participa la “Defender Europe 20”.
“Pentru anul 2020, structurile Forțelor Terestre Române vor rămâne angajate în importante evenimente de instrucţie, în context multinaţional şi întrunit, la exerciţii naţionale şi în afara spaţiului naţional. Structuri ale SMFT vor fi implicate şi în activități de instruire multinaționale în marja exercițiului «Defender Europe 20», care va fi desfășurat de armata Statelor Unite ale Americii în acest an în Europa, ca parte a Operațiunii « Atlantic Resolve»”.