Avioane Craiova SA evită insolvența prin convertirea creanțelor în acțiuni
Creanțele Avioane Craiova SA vor fi convertite în acțiuni, pentru evitarea insolvenței și menținerea capacității de producție, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern promovat de Ministerul Economiei.
Conform acestuia, Executivul urmează să aprobe conversia în acțiuni a creanțelor Avioane Craiova în valoare de 45.481.306 de lei (obligații fiscale datorate și neachitate până în prezent).
Măsura conversiei în acțiuni a obligațiilor bugetare creează premise pentru revitalizarea şi evitarea deschiderii procedurii insolvenței asupra acestui operator economic şi menţinerea capacităţilor de producţie pentru apărare, se spune în nota de fundamentare a proiectului.
Conversia în acțiuni a creanțelor se va face prin Ministerul Economiei, care este acționar cu 95,8 la sută la această companie – care dispune de capacităţi de producție pentru modernizarea aeronavelor IAR 99 din dotarea MApN – se va face prin majorarea capitalului social pentru acţiunile emise în favoarea statului de Avioane Craiova şi înregistrarea operaţiunii de majorare a capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului.
MApN și Avioane Craiova S.A. au semnat în luna august a anului trecut contractul pentru „Revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naționale în configurația IAR-99 SM”.
Contractul, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de patru ani, ultima aeronavă modernizată urmând a fi livrată în termen de 48 de luni de la semnarea documentului.
Ministrul Nicolae Ciucă estima că „prima aeronavă modernizată va intra în testele de verificare după 22 de luni”.
În luna mai a anului trecut, Elbit Systems , Avioane Craiova și Romaero au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru cooperare în domeniul Sistemelor de Avioane fără pilot (UAS) în vederea programelor preconizate ale MApN.