
O modificare a unui regulament european care facilitează crearea de megafabrici de inteligență artificială în Europa a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE și a intrat în vigoare pe 20 ianuarie. Este vorba despre modificarea regulamentului care reglementează activitățile întreprinderii comune pentru calculul european de înaltă performanță (întreprinderea comună EuroHPC),
Regulamentul modificat permite dezvoltarea și funcționarea gigafabricilor de IA în Europa, o infrastructură de calcul IA de talie mondială care va consolida industria și competitivitatea Europei, promovând în același timp cooperarea prin parteneriate public-privat la care vor participa statele membre și părțile interesate din industrie.
Acesta stabilește totodată norme privind finanțarea și achizițiile publice și protejează interesele start-upurilor și ale întreprinderilor în curs de extindere. Modificarea oferă flexibilitate partenerilor, ceea ce le permite să optimizeze rezultatele și, în același timp, promovează poziția de lider a Europei în domeniul IA și al tehnologiilor cuantice.
”Am făcut un pas îndrăzneț și hotărât în direcția înființării de gigafabrici de IA în Europa. IA este una dintre cele mai importante tehnologii ale vremurilor noastre, definind viitorul nostru digital, și este esențial să investim în capacitatea de infrastructură necesară pentru IA pentru a stimula reziliența, competitivitatea și suveranitatea Europei. Acest pas demonstrează angajamentul nostru de a garanta poziția de lider a Europei în acest domeniu transformator”, a declarat Nicodemos Damianou, ministrul adjunct cipriot al cercetării, inovării și politicii digitale.
EuroHPC urmărește să dezvolte, să instaleze și să mențină infrastructura de supercalcul, de calcul cuantic și de date în UE, sprijinind în același timp dezvoltarea sistemelor, a tehnologiilor și a competențelor de calcul de înaltă performanță (HPC) pentru știința și industria Europei.
Regulamentul EuroHPC a fost modificat în 2024 pentru a include dezvoltarea și funcționarea fabricilor de IA – ecosisteme dinamice care promovează inovarea și colaborarea în domeniul inteligenței artificiale.
A doua modificare propusă de Comisie, introdusă la 15 iulie 2025, pleacă de la această bază și sprijină înființarea de gigafabrici de IA, ceea ce impulsionează poziția de lider a Europei în materie de inovare în domeniul IA.





