EnergieȘtiri

Conducta de transport gaze Timișoara-Deta-Moravița va fi declarată de importanță națională

Foto: transgaz.ro

Noua conductă de transport Timișoara – Deta – Denta – Moravița va fi declarată, prin hotărâre de guvern, proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

Noua conductă, lungă de 52,3 kilometri, este un obiectiv de investiții inclus în programul de moderniare și dezvoltare al Transgaz Mediaș și va fi finanțat din sursele proprii ale companiei. Conducta poate contribui ”la extinderea zonelor alimentate cu gaze naturale și la asigurareaunei echilibrări adecvate în zona de Vest și Sud-Vest a României”.

Prin acordarea statutului de importanță națională, proiectul va beneficia de toate derogările și facilitățile prevăzute în Legea 185/2016 în ceea ce privește drepturile asupra terenurilor afectate de lucrările de construire a conductei, cu respectarea procedurii obligatorii prevăzute de lege pentru a asigura celeritate în derularea etapelor de obținere a avizelor și autorizațiilor.

Transgaz va avea obligația elaborării planurilor  de investiţii şi de dezvoltare a sistemului de transport pe 10 ani, în concordanţă cu stadiul actual şi evoluţia viitoare a consumului de gaze naturale şi a surselor, pe care le va supune aprobării ANRE.

Ministerul Energiei va fi autoritatea competentă responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru proiectul conductei.