ApărareIntelligenceȘtiri

China preferă ca Trump să fie reales deoarece acesta “distruge alianțele Statelor Unite”

Mai mulți foști sau actuali chinezi au declarat că pentru regimul din China ar fi preferabil ca președintele american Donald Trump să fie reales în luna noiembrie, deoarece acesta “distruge alianțele Statelor Unite”, astfel că Washingtonul nu reușește să acționeze coordonat cu aliații săi tradiționali împotriva Beijingului, relatează Business Insider, citând agenția de știri Bloomberg.

De la preluarea puterii, Trump a înstrăinat mulți dintre aliații tradiționali ai Statelor Unite, iar Statele Unite de unele singure au o capacitate mai redusă de a ține China sub control, au afirmat oficialii chinezi, care au explicat că Statele Unite sunt mai periculoase pentru China atunci când se conlucrează cu aliații săi tradiționali, lucru care s-ar putea întâmpla dacă liderul democrat Joe Biden devine președinte.

Numai în ultimele 12 luni, Trump a criticat dur Marea Britanie în legătură cu planul Londrei de a permite firmei chineze Huawei să participe la dezvoltarea rețelei 5G; a avut mai mult schimburi de replici acide cu președintele francez Emmanuel Macron; a anunțat că va retrage aproape 10.000 de militari americani din Germania; a catalogat mai mulți aliați ai SUA, în frunte cu Germania, ca fiind “delicvenți”, a renunțat la Acordul Cer Deschis, spre consternarea aliaților europeni.

În ochii oficialilor chinezi, acțiunile lui Trump sunt binevenite, potrivit Bloomberg.

“Dacă Biden este ales, cred că acest lucru ar putea fi mai periculos pentru China, pentru că el va lucra cu aliații pentru a ținti China, în timp ce Trump distruge alianțele Americii”, a declarat Zhou Xiaoming, fost negociator chinez și fost reprezentant adjunct al Chinei la Geneva.

Patru oficiali chinezi au s-au declarat de acord cu logica lui Zhou, a relatat Bloomberg.

Pe lângă aceste argumente, realegerea lui Trump ar putea avantaja China întrucât actualul președinte american pare să aibă o relație personală amicală cu omologul său chinez, Xi Jinping.

De altfel potrivit unei cărți recente a lui John Bolton, fost consilier de Securitate Națională al lui Trump, actualul lider de la Casa Albă ar fi cerut ajutorul Chinei pentru a sprijini realegerea sa în 2020, prin creșterea achizițiilor de produse agricole americane, lucru care ar convinge fermierii americani să-l voteze masiv.

Cartea “The Room Where It Happened (Camera unde s-a întâmplat)” prezintă experiența lui Bolton în perioada cât s-a aflat la Casa Albă și oferă un portret al unui președinte “haotic” și “incredibil de ignorant”.

John Bolton mai susține că, în cadrul unei conversații cu Xi Jinping, Donald Trump a susținut că americanii sunt dispuși să accepte schimbarea legislației constituționale din SUA pentru a-i permite să exercite mai mult de două mandate prezidențiale, lucru interzis de actuala Constituție americană.

“Xi a subliniat că Statele Unite au prea multe alegeri”, o problemă pentru liderul chinez care nu dorește să schimbe interlocutorii la Casa Albă și “Trump a dat din cap în semn de aprobare“, se arată într-un fragment din carte, potrivit Agence France Presse.

Ulterior, Trump ar fi deturnat în mod surprinzător conversația spre viitoarele alegeri prezidențiale din Statele Unite, și cerând lui Xi să se asigure că le va câștiga, a scris Bolton în carte.

Trump a negat categoric informațiile prezentate de Bolton în cartea care urmează să fie publicată în curând.

“Multe dintre afirmațiile ridicole pe care mi le atribuie nu au existat niciodată, ficțiune pură. Încearcă doar să se răzbune, pentru că l-am concediat”, a afirmat Trump, numindu-l “bolnavpe Bolton.

Zhou a mai afirmat indiferent de cine va fi ales ca președinte, relațiile dintre cele două țări vor continua pe o pantă descendentă.

“Nu cred că alegerile vor schimba relațiile într-un mod fundamental. Sentimentul profund în Statele Unite este că Statele Unite ar trebui să izoleze China”, a spus Zhou, adăugând: “Dacă Trump câștigă sau Joe merge la Washington, lucrurile se vor agrava”.

De-a lungul campaniei prezidențiale, candidatul democraților, Joe Biden, a atacat puternic China, în special în legătură cu modul în care a gestionat pandemia de coronavirus în fazele incipiente, dar și privind politicilor Beijingului împotriva protestatarilor prodemocrație din Hong Kong și musulmanilor uiguri din Xinjiang.

Cu toate acestea, consilierul guvernamental chinez Wang Huiyao a declarat pentru Bloomberg că o potențială Administrație Biden ar putea fi avantajoasă pentru Beijing din prisma cooperări pe tema ca schimbările climatice, reforma OMC și TPP.

Joe Biden “susține lucrul pe probleme precum schimbările climatice, reforma OMC și TPP”, a spus Wang, referindu-se la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și la Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), pe care Trump l-a dezavuat în mod public. “Există domenii în care putem coopera”.

Unul dintre oficialii chinezi citați de Bloomberg a mai afirmat a spus că impactul protestelor antirasiste și față de brutalitatea forțelor de ordine, cât și a focarul de coronavirus, ar putea slăbi iremediabil Statele Unite din interior.

Gao Zhikai, fost diplomat și interpret pentru fostul lider chinez Deng Xiaoping, a declarat pentru Bloomberg că problemele interne ale Americii, și anume coronavirusul și protestele antirasism și față de brutalitatea poliției slăbesc Statele Unite.

“Statele Unite așa cum le știm că nu mai există”, a afirmat fostul diplomat.

În mod similar fostul lider australian Malcolm Turnbull a afirmat recent că Statele Unite “au astăzi o influență mai redusă decât înainte ca Trump să devină președinte”.