ApărareȘtiri

Bulgaria consideră contraproductivă o eventuală consolidare a prezenței militare pe Flancul estic al NATO – ministru

Ministrul bulgar al Apărării, Ștefan Ianev (FOTO: gov.bg)

Bulgaria se opune „escaladării măsurilor militare” înainte ca toate mijloacele diplomatice să fie folosite în încercarea de a aplana tensiunile de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, a declarat ministrul Apărării de la Sofia, Ștefan Ianev, citat de agenția de știri Novinite.

„Considerăm că este contraproductiv în acest stadiu să escaladăm măsurile militare pe Flancul estic al Alianței, înainte ca toate celelalte mijloace diplomatice să fie folosite pentru a detensiona situația de la granițele Ucrainei cu Federația Rusă”, a afirmat Ianev, în legătură cu posibilitatea desfășurării de forțe NATO suplimentare pe teritoriul Bulgariei.

Ianev a subliniat că Ministerului Apărării de la Sofia monitorizează evoluția situației, folosind toate canalele de informare și sunt întreprinse toate activitățile necesare pentru analizarea și evaluarea situației.

„Dacă este necesar, ca urmare a schimbării mediului și escaladării situației, Ministerul Apărării va propune Guvernului opțiuni de luare a deciziilor de către autoritățile bulgare competente, inclusiv Adunarea Națională”, a adăugat oficial.

Întrebat care este poziția oficială a Ministerului Apărării în legătură cu riscurile imediate pentru Bulgaria care decurg din acțiunile agresive ale Rusiei în regiune, Ianev a răspuns:

„Ar trebui să subliniez că în momentul de față nu există o poziție națională adoptată de Guvern, întrucât în ​​momentul de față se discută, într-un cadru militaro-tehnic, opțiunile de răspuns ale NATO la tensiunile în creștere de la granițele Ucrainei cu Rusia. O posibilă decizie finală va necesita o poziție oficială, care va fi în concordanță cu rezultatele acestui proces”, a explicat ministrul.

Ministerul Apărării examinează acțiunile perturbatoare din Marea Neagră, prezența militară sporită și exercițiile militare de la granița Rusiei cu Ucraina, militarizarea peninsulei Crimeea și încălcarea libertății de navigație în strâmtoarea Kerci și Marea Azov, considerând că acestea reprezintă factori majori care agravează mediul de securitate din regiune.

Comparativ cu România, Bulgaria este în general mai reticentă în ceea ce privește inițiativele de consolidare a prezenței multinaționale NATO în regiunea Mării Negre, în special ca urmare a legăturilor sale istorice cu Rusia.

Este notabil episodul petrecut în urmă cu cinci ani, când opoziția manifestată de Bulgaria a cauzat eșecul inițiativei României privind crearea unei flotile NATO la Marea Neagră.