ApărareȘtiri

Bulgaria a cheltuit aproximativ 140 de milioane euro pentru întreținerea avioanelor de luptă MiG-29 în perioada 2006-2020

Mikoyan MiG-29 (Tass)

Guvernul de la Sofia a încheiat, în perioada 2006-2020, contracte pentru întreținerea avioanelor de luptă MiG-29 utilizate de Forțele Aeriene Bulgare a căror valoare totală s-a ridicat la 275 milioane leva, fără TVA (140 de milioane de euro), potrivit presei de la sud de Dunăre.

Iar unul dintre cele mai voluminoase contracte a fost semnat chiar în urmă cu trei ani, Bulgaria semnând un acord-cadru cu Rusia pentru repararea și modernizarea a aeronavelor MiG-29 ale bulgarilor; valoare totală a înțelegerii ridicându-se la puțin peste 40 de milioane de euro. Însă derularea contractului cu rușii se dovedește a fi una greoaie, oficialii bulgari acuzând partea rusă că întârzie lucrările de reparare și modernizare a aeronavelor.

Cazul nu este însă singular. Actualul ministru al Apărării, Georgi Panaiotov, a decis recent să rezilieze licitația pentru reparația rachetelor aer-aer R-27 folosite de avioanele MiG-29, afirmând că au fost depistate o serie de nereguli, astfel că procedura va trebuie să fie reorganizată. Contractul prevedea repararea a 18 rachete R-27 la un cost de 21 de milioane de leva, fără TVA (puțin peste 10 milioane de euro).

Aviația bulgară are în dotare 13 aeronave de luptă MiG-29, de origine sovietică, care au o vechime de peste 30 de ani. În condițiile uzurii tehnice avansate a acestora și a cheltuielilor ridicate cu întreținerea lor, Guvernul de la Sofia a luat decizia să le înlocuiască cu opt avioane noi-nouțe de tip F-16 Block 70, pentru care a plătit aproximativ 1,2 miliarde de dolari.

Krasimir Karakachanov, fostul ministru al Apărării de la Sofia, a afirmat anul trecut că țara vecina va încerca să vândă unele din aparatele MiG-29 ce vor fi scoase din uz după operaționalizarea noilor aeronave F-16.

Totuși, potrivit publicației bulgare Mediapool, autoritățile plănuiesc ca bătrânele MiG-29 să continue să fie utilizate până în 2029, când expiră resursa de zbor a aparatelor.

Suma plătită de vecinii bulgari pentru întreținerea avioanelor MiG-29 este similară cu cea cheltuită de România pentru achiziția recentă din Portugalia a unui lot suplimentar de cinci avioane F-16 Fighting Falcon, la mâna a treia. Astfel, o sursă din cadrul Ministerului Apărării de la Lisabona, citată de presa portugheză, a relatat că valoarea contractului între România și Portugalia s-a ridicat la 130 de milioane de euro, iar datele SIPRI indică o sumă de 150 de milioane de euro.

Și aviația română a avut în dotare aparate MiG-29, fiind cele mai avansate aeronave de vânătoare ale României de la operaționalizarea lor, în anii 90, și până la retragerea din uz după doar un deceniu și jumătate, în 2004. Țara noastră a primit în total un număr de 21 de exemplare între anii 1989-1990, dintre care 17 monoloc MiG-29 și patru MiG-29UB, cu dublă comandă. După retragerea timpurie, aeronavele MiG-29 au intrat în procedură de valorificare, fiind vândute pe piese în alte țări.