• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • BEST OF: Umbrela Strategică vă propune 10 filme inedite de război și spionaj, de vizionat în weekend

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Cu ocazia ultimului weekend de vară* și venirea toamnei, Umbrela Strategică vă propune să (re)vizionați zece filme istorice de război și spionaj mai mai puțin cunoscute.

    Miasto 44 (Warsaw 44) (2014, regia Jan Komasa)
    Povestea idilică de dragoste din Varşovia ocupată a anului 1944 cu care începe filmul se transformă rapid într-o luptă disperată pentru supraviețuire în timpul revoltei antinaziste a polonezilor din vara anului 1944. Scenele de acțiune sunt realizate cu efecte speciale demne de “Matrix”, există poezie şi totodată încleștări sângeroase, iar finalul este senzațional.

    Miasto 44 (filmpolski.pl)

    Le serpent (Zbor de noapte spre Moscova) (1973, regia Henri Verneuil)
    Un ofiţer KGB de rang înalt fuge în SUA (Pacepa anyone?) şi încearcă să-şi asigure imunitatea în faţa justiţiei oferind americanilor cele mai tainice secrete de stat. Urmează tradiţionalul joc de-a şoarecele şi pisica, în care însă şoarecele e şi pisică, pisica e şi şoarece, iar amândoi sunt şi tigri.

    Idi i smotri (Du-te şi vezi) (1985, regia Elem Klimov)
    Peliculă sovietică, luminată de scene poetice suprarealiste, dar şi apăsată de secvenţe realiste brutale, film psihologic şi în egală măsură de acţiune, despre un adolescent belarus care se alătură rezistenţei în vremea ocupaţiei germane din al Doilea Război Mondial.

    Savior (Salvatorul) (1998, regia Predrag Antonijević)
    Cel mai brutal film despre conflictul din fosta Iugoslavie. Un oficial american care cade pradă unei spirale a violenţei se refugiază în Bosnia şi ajunge totuși să-şi găsească în adâncul sufletului ultima urmă de omenie atunci când se hotărăşte să apere o tânără sârboaică aflată într-o situaţie imposibilă.

    Het meisje met het rode haar (Povestea Fetei cu Părul Roşu) (1981, regia Ben Verbong)
    pe numele ei adevărat Hannie Schaft, o eroină neînfricată a Rezistenţei olandeze din al Doilea Război Mondial, una dintre cele mai căutate persoane din Olanda în timpul războiului ca urmare a acţiunilor ei îndrăzneţe de sabotaj împotriva ocupanților naziști.

    A Perfect Day (site oficial)

    A Perfect Day (O zi perfectă) (2015, regia Fernando León de Aranoa)

    Câţiva voluntari occidentali încearcă să recupereze un trup neînsuflețit în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Piedica cea mai mare nu vor fi însă cele două tabere aflate în conflict, cât, mai rău, birocrația locală, dar şi cea occidentală.

    Threads (1984, regia Mick Jackson)
    Dramă cu accente de documentar, brutal de realistă, despre consecinţele unui ipotetic război atomic, foarte actuale şi în contextul crizei coronavirusului, care a dat peste cap întreaga omenire. Filmul a fost difuzat la BBC de două ori, în 1984 şi 1985, pentru ca ulterior, fiind considerat prea dur şi sumbru, să mai fie programat de abia în 2003.

    Patton (1970, regia Franklin J. Schaffner)
    Actorul George C. Scott a primit premiul Oscar pentru rolul titular, al generalului George S. Patton, unul dintre cei mai cunoscuți comandanţi ai armatei americane în WW2, un militar excepţional, dar impulsiv şi cu afirmații şi momente de furiem care i-au adus de multe ori necazuri în carieră. Un film serios, de război, la care însă se şi râde, datorită umorului caustic al generalului, poreclit Bandito.

    Lepa sela lepo gore (1996, regia Srđan Dragojević)
    Doi prieteni buni din Bosnia, unul sârb şi celălalt musulman, se regăsesc, în timpul războiului din fosta Iugoslavie, în tabere inamice, dar şi la capetele opuse ale unui tunel atunci când un grup de militari ai armatei iugoslave este blocat acolo de soldaţii bosniaci. Ce e mai tragic este că e vorba de o poveste adevărată.

    The Beast of War (Antitanc) (1988, regia Kevin Reynolds)

    Film american despre intervenția sovietică în Afganistan: deși are tot ce-i trebuie ca să fie slab, totuși e unul dintre cele mai bune filme de război. Un tanc sovietic T-55, care seamănă distrugere şi moarte în rândul afganilor, rămâne izolat în spatele liniilor inamice şi echipajul este obligat să facă faţă militarilor inamici, civililor dornici de răzbunare, dar şi propriilor camarazi.

    Beast of War (IMDB)

    *Din punct de vedere astronomic, vara se încheie pe 22 septembrie, când are locul echinocțiul de toamnă.

    (Știrea a fost publicată inițial în martie 2020)

    Te-ar mai putea interesa

    Suedia, în Alianță – de la ”mlaștina diplomatică”, la Baltica, ”mare NATO” Transavia vrea să își dubleze cifra de afaceri și profitul până în 2026 Analiză XTB: Războiul din Ucraina, efecte devastatoare și asupra economiei

    Ultimele știri

    Bursa din China pierde teren în fața SUA Gibian, DZYNE Technologies: România are o poziție crucială în evoluția securității europene  Elbit Systems a prezentat drona  HermesTM 650 Spark