• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Analogiile între Războiul Rece și tensiunile curente dintre China și Occident sunt „înșelătoare și periculoase”, susține Blair

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Fostul premier britanic Tony Blair a declarat săptămâna trecută că este „înșelător și periculos” să comparăm tensiunile actuale din relațiile dintre Occident și Beijing pe fondul pandemiei de coronavirus cu Războiul Rece, deși un sondaj de opinie recent indică o „atitudinea semnificativ mai ostilă” a Occidentului față de China, relatează agenția Reuters și publicația The New European.

    Un sondaj de opinie, comandat de Institutul Blair pentru Schimbări Globale, a indicat o schimbare către „atitudinea semnificativ mai ostilă” a Occidentului față de China, cu 60% dintre cetățenii britanici și francezi considerând China drept o forță cu influență negativă în lume, o opinie împărtășită de 56% din americani și 47% de respondenții din Germania.

    Mai mult, doar 3% dintre britanici, 4% dintre germani și 5% din cetățenii francezi și americani au considerat China drept o forță cu influență pozitivă.

    Fostul premier a declarat că regimul de la Beijing are „întrebări serioase” la care să răspundă în legătură cu izbucnirea pandemiei de coronavirus, care a accentuată atitudinea ostilă a populației din țările occidentale față de China.

    Blair însă a recomandat Occidentului să adopte o viziune strategică a relației cu China, în loc de o poziție „de circumstanță sau pur reactivă”.

    Relațiile sino-americane, în special după ce Donald Trump a devenit președintele Statelor Unite, s-au deteriorat semnificativ în ultimii ani.

    Analiza realizată de institutul fondat de Blair sugerează că în acest moment sunt cel mai probabil martorii unui „război rece ușor” ori ai unei „mari rivalități” între cele două țări.

    Blair a mai spus că ascensiunea Chinei a fost „inevitabilă și corectă”, având în vedere populația, puterea economică și investițiile în inovație tehnologice, așa că Beijingul va deveni superputere globală.

    Fostul premier a subliniat că, „având în vedere legăturile economice profunde dintre China și Occident, analogiile cu Războiului Rece sunt înșelătoare și periculoase”.

    Blair a adăugat că poporul chinez nu este același lucru cu Partidul Comunist Chinez, iar „dacă se va produce o schimbare în privința modului în care este guvernată China, va veni din interior”.

    Blair a adăugat: „Nu este în interesul nimănui ca China să fie altfel decât stabilă și prosperă”.

    Occidentul va trebui să fie pregătit să se confrunte cu China, atunci când acțiunile Beijingului sunt împotriva intereselor comunității internaționale și trebuie să fie în măsură să concureze cu China, dar și să coopereze atunci când este necesar.

    Statele Unite, Europa și țările asiatice pro-occidentale trebuie să rămână unite, astfel încât orice asociere cu China să fie cu un Occident aflat „într-o poziție de forță”.

    Occidentul trebuie să se implice „activ și intens” în relația cu China – atât la nivel guvernamental, cât și la nivel de personal – pentru a „extinde spațiul pentru cooperare, a-l diminua pe cel pentru confruntare și pentru a menține concurența în conformitate cu legislația și standardele internaționale”.

    Degradarea relațiilor sino-occidentale pe fondul pandemiei este un element care pare să-i preocupe și pe liderii de la Beijing.

    Un raport intern, întocmit de o instituție afiliată principalei agenții de spionaj și poliție secretă din China, avertizează că regimul de la Beijing se confruntă cu un val din ce în ce mai mare de ostilitate la nivel global în urma pandemiei, existând chiar riscul ca tensiunile cu Statele Unite să degenereze într-o confruntare armată, informează agenția de știri Reuters, citând surse familiare cu documentul.

    În acest context, autorii raportului avertizează că regimul de la Beijing ar trebui să fie pregătit chiar și pentru scenariul cel mai negru: o potențială confruntare armată între China și Statele Unite.

    Raportul, prezentat la începutul lunii aprilie liderilor de la Beijing, inclusiv președintelui Xi Jinping, indică faptul că nivelul de ostilitate la adresa Chinei este la cel mai înalt nivel după reprimarea protestelor din Piața Tiananmen, în 1989, potrivit surselor menționate anterior, care au vorbit sub protecția anonimatului.

    De asemenea, raportul indică faptul că ostilitatea la adresa Beijingului ar putea alimenta rezistența față de investițiile chineze în alte țări, afectând inclusiv proiectul „Noul Drum al Mătăsii”. Totodată, Washingtonul și-ar putea intensifica sprijinul financiar și militar acordat aliaților regionali ai SUA, lucru ce ar spori volatilitatea climatului de securitate în Asia de Est și Pacific.

    Jurnaliștii de la Reuters precizează că nu au văzut documentul, iar materialul se bazează pe declarațiile făcute de mai multe surse anonime, familiare cu raportul.

    În acest moment, cei mai mulți experți consideră că relațiile dintre China și Statele Unite sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, fiind marcate de neîncredere, disensiuni și acuzații privind pe o serie de teme, de la comerț la sprijinul SUA pentru Taiwan sau protestele din Hong Kong, ori revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud.

    Lideri din întreaga lume, în frunte cu președintele Donald Trump, au criticat în repetate rânduri modul în care China a gestionat situația și au acuzat Beijingul de lipsă de transparență, suprimând informațiile inițiale despre magnitudinea pandemiei. Unele state au solicitat o anchetă internațională cu privire la originile și răspândirea inițială a virusului.

    Beijingul a negat în repetate rânduri că ar fi ascuns informații despre severitatea pandemiei.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai

    Ultimele știri

    Șapte comasări necesare MApN caută peste 5000 de soldați și gradați profesioniști BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic