ApărareȘtiri

Analist CEPA: Războiul din Ucraina oferă Republicii Moldova o fereastră de oportunitate pentru îmblânzirea Transnistriei

Trupe ruse la un exercițiu în Transnistria (FOTO: Ministerul rus al Apărării)

Kremlinul își concentrează toate eforturile asupra tentativei de zdrobire a Ucrainei, lucru care oferă anumite posibilități statelor afectate de o prezență rusească nedorită, susține un analist american. Potrivit acestuia, războiul din țara vecină oferă Republicii Moldova o fereastră de oportunitate pentru îmblânzirea regiunii separatiste Transnistria.

“Aventurile militare din ce în ce mai flagrante ale Rusiei sunt o experiență îngrozitoare pentru Ucraina și un șoc pentru un continent european care până acum s-a complăcut. Comportamentul Kremlinului reprezintă o supraextindere încât s-ar putea să se fi expus unei contracțiuni în avanposturile sale ilegale, coloniale”, afirmă Alexander Crowther, membru senior nerezident în cadrul think tank-ului american Center for European Policy Analysis (CEPA).

Analistul a precizat că “oriunde poate, Rusia ocupă pământul altor țări, argumentând de obicei că îi ajută pe rusofonii care trăiesc dincolo de granițele sale. Aceste așa-zis conflicte înghețate au proliferat în Ucraina, dar și în Georgia și Moldova, unde este cel mai longeviv stat-marionetă care se numește Transnistria”.

Potrivit lui Crowther, Republica Moldova este într-o poziție mult mai bună decât Georgia în ceea ce privește posibilitatea alungării trupelor ruse de pe propriul teritoriu, în condițiile în care țara de peste Prut este mai departe de Rusia și se învecinează cu România, stat membru NATO.

“Moldova ar trebui să facă acum un pas mai departe și să afirme în mod deschis că rușii ar trebui să părăsească Transnistria și că regiunea ar trebui să se unească în mod pașnic cu Moldova”, afirmă Crowther, precizând că “există mai multe modalități prin care Moldova i-ar putea alunga pe ruși din Transnistria”.

Analistul a atras atenția că “orice ajutor extern, fără o solicitare expresă din partea guvernului moldovean, ar fi în avantajul lui Vladimir Putin și i-ar oferi o victorie propagandistică, permițându-i să afirme că aceasta demonstrează că invazia sa în Ucraina a fost ca răspuns la agresiunea NATO, coordonată de SUA, împotriva rușilor de pretutindeni, și așadar este legitimă. Deși foarte puțini l-ar crede, mai multe state ar putea folosi acest lucru drept scuză pentru a renunța la opoziția lor referitoare la agresiunea rusă în Ucraina”.

“Deși nu există nicio garanție de succes, există trei opțiuni militare. Primele două folosesc abordarea clasică „ciocan și nicovală”. În cazul primei opțiuni, forțele moldovenești ar fi nicovala, iar forțele ucrainene ar putea trece granița pentru a acționa ca un ciocan. În al doilea caz, ucrainenii și-ar grupa forțele de pe partea lor a graniței ca nicovală, în timp ce moldovenii ar forțele separatiste din Transnistria. Această ultimă opțiune are însă două probleme: armata moldovenească are doar 5.150 de membri activi, iar acest tip de operațiune ar impune traversarea râului Nistru de către moldoveni, o manevră complexă care ar îngrijora și cele mai bune armate moderne. O a treia abordare ar fi un atac simultan al moldovenilor și al ucrainenilor”, a explicat Crowther, care este și profesor la Universitatea Internațională Florida și cercetător la Universitatea de Apărare din Suedia.

Analistul a precizat că statisticile recente indicau că rușii dispun de aproximativ 1.500 de militari în Transnistria, la care se adaugă forțele separatiste, care numără între 4.500 și 7.500 de militari. “Deoarece rușii nu pot aduce întăriri decât pe calea aerului peste Marea Neagră sau Ucraina, aceste forțe sunt blocate și vulnerabile la operațiunile militare convenționale”, a subliniat Crowther.

Profesorul universitar a indicat că “problema nu trebuie neapărat să fie rezolvată cu forța. O abordare non-militară ar implica state și organizații europene, care să întreprindă negocieri, combinate cu operațiuni de informare și comunicații strategice menite să convingă populația transnistreană să se unească voluntar cu Moldova. Punctul slab este că acest lucru ar necesita o perioadă semnificativă de timp și astfel s-ar putea rata fereastra de oportunitate pe care o oferă situația actuală”.

“Războiul [rusesc] de agresiune împotriva Ucrainei și amenințările [rusești] la adresa Moldovei oferă un casus belli foarte clar, la fel ca și ocupația ilegală. Din punctul de vedere al Republicii Moldova, orice acțiune ar fi periculoasă, dar este greu de crezut că va avea o șansă mai mare de a-și recăpăta teritoriul”, a conchis Crowther.