Dronele americane MQ-9 Reaper, staționate la Câmpia Turzii, au început misiunile de zbor
Dronele de tip MQ-9 Reaper ale Forțelor Aeriene ale SUA au început, din data de 1 februarie, să efectueze primele misiuni de zbor de la baza Câmpia Turzii din România, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al aviației americane.
Aeronavele fără pilot staționate în România fac parte din Grupul 25 de Atac (25th Attack Group – ATKG) al Forțelor Aeriene ale SUA, o unitate specializată în misiuni antiterorism, care anterior a acționat în Orientul Mijlociu, în aria de operațiuni a Comandamentului Central al SUA. În acest moment, grupul de atac efectuează misiuni în zona Comandamentului European al Statelor Unite pentru a sprijini operațiunile împotriva adversarilor cu o putere tehnologică similară.
„Acesta este un moment palpitant în care putem prezenta valoarea MQ-9 pe tot globul, nu doar în Orientul Mijlociu”, a declarat colonelul Timothy Monroe, comandatul Grupul 25 de Atac.
În perioada dislocării în zona de control a Comandamentului European al Statelor Unite, aeronavele fără pilot vor fi folosite pentru a îndeplini activități de recunoaștere persistentă.
În luna ianuarie, Forțele Aeriene ale SUA au anunțat că au dislocat drone MQ-9 Reaper și aproximativ 90 de militari la Baza Aeriană Câmpia Turzii, cu rolul de a sprijini operațiunile NATO în regiunea pontică.
Aeronavele fără pilot, din cadrul Detașamentului 1 al Grupului Expediționar 31, subordonat Escadrilei 31 Vânătoare de la Aviano, Italia, urmează să desfășoare misiuni misiuni de informații, supraveghere și cercetare în sprijinul acțiunilor NATO, iar Forţele Aeriene Române vor asigura sprijinul tehnic, operațional și logistic necesar executării misiunilor.
Cu o rază de acțiune de 1850 de kilometri, dronele MQ-9 Reaper de la Câmpia Turzii pot acoperi întreg bazinul Mării Negre.
Dronele MQ-9 Reaper au mai fost la Câmpia Turzii și în anii precedenți, însă doar pe perioade scurte de timp. În iulie 2019, Pentagonul a transferat temporar mai multe drone Reaper la baza aeriană din centrul României, pe durata lucrărilor la pista Bazei Miroslawiec din Polonia.
Ulterior, în ianuarie 2020, drone MQ-9 dislocate la Câmpia Turzii au participat la exercițiul Dacian Reaper.