Decizia Marii Britanii dacă să permită sau nu companiei Huawei să furnizeze echipamente pentru rețelele mobile 5G survine unui moment dificil, când în capitalele europene au loc dezbateri intense cu privire la implicațiile de securitate generate de dependența de tehnologia chineză, scrie agenția Reuters.
Europa a devenit un câmp de luptă în „războiul rece” în plan tehnologic dintre China și Washington.
Principalii operatori europeni de telecomunicații, toți clienți Huawei, militează împotriva unei interdicții totale, în timp ce Statele Unite presează țările europene să nu permită firmelor chineze să participe la realizarea rețelelor 5G, citând motive de securitate. Administrația de la Washington susține că firme ca Huawei și ZTE ar permite serviciilor chineze de spionaje să acceseze clandestin rețelele 5G din alte țări.
Huawei neagă vehement că ar avea legături cu spionajului chinez, afirmând că acuzațiile Administrației SUA sunt „speculații fără niciun fundament”.
Concurenții europeni ai Huawei – Ericsson și Nokia – ar avea cel mai mult de câștigat dacă firma chineză ar fi eliminată de pe piața din Europa.
Huawei domină piața mondială a echipamentelor de telecomunicații, având o cotă de 28%, potrivit companiei de consultanță Dell´Oro. Nokia este pe locul doi, cu 16%, iar Ericsson pe locul trei, cu o cotă de 13%.
În Marea Britanie, premierul Boris Johnson urmează ca marți să ia o decizie finală dacă va permite firmei Huawei să lucreze la dezvoltarea rețelei 5G din Regatul Unit.
Statele Unite, în frunte cu președintele Donald Trump, au avertizat Marea Britanie că vor exista repercusiuni serioase asupra colaborării între cele două, inclusiv în ceea ce privește schimbul de informații clasificate, dacă Huawei primește permisiunea să participe la dezvoltarea rețelei 5G.
În ciuda acestui fapt, potrivit Reuters și Financial Times, Guvernul de la Londra ar putea recomanda ca Huawei să participe la dezvoltarea rețelei 5G, însă cu anumite restricții.
În Germania, parlamentari din toate partidele se opun pragmatismul lui Merkel, care ar prefera ca tuturor furnizorilor de echipamente de telecomunicații să li se aplice reguli identice. Pe de altă parte, mulți parlamentari germani consideră valide argumentele Administrației Donald Trump conform cărora Huawei nu poate fi de încredere având în vedere suspiciunile privind legăturile companiei cu regimul de la Beijing.
Operatorii Deutsche Telekom, Vodafone și Telefonica sunt toți clienți Huawei. Aceștia avertizează că înlocuirea echipamentelor firmei chineze ar putea costa miliarde de euro și ar atrage cheltuieli suplimentare semnificative în ceea ce privește dezvoltarea rețelei 5G din Germania.
Îngrijorările exprimate de puternica industrie auto germană privind posibilitatea ca excluderea firmei Huawei să ducă la represalii comerciale din partea Chinei – cea mai mare piață de desfacere a autovehiculelor germane – au influențat semnificativ gândirea Angelei Merkel și a colaboratorilor săi.
În Franța, compania Orange, liderul de piață, nu folosește echipamente Huawei pentru rețeaua din această țară. Cu toate acestea, se bazează pe echipamentele firmei chineze în Spania și Polonia.
Concurenții Orange – Bouygues Telecom și Altice Europe – sunt clienți Huawei, ceea ce provoacă incertitudini în condițiile în care Franța se pregătește de licitațiile pentru dezvoltarea rețelei 5G.
Până în acest moment, niciun stat UE nu a impus o interzis total accesul firmei Huawei. Atitudinile variază de la o primire cu brațele deschise la scepticism, care reflectă percepții și atitudini divergente față de Washington și Beijing.
La capătul prietenos al spectrului se situează Ungaria, care a salutat prezența firmei Huawei, afirmând că nu observă nicio dovadă care să susțină acuzațiile SUA.
La polul opus, în rândul scepticilor se remarcă Cehia, unde autoritatea de securitate cibernetică a emis un avertisment referitor la potențiale riscuri generate de echipamente furnizate de companiile chineze Huawei și ZTE.
Olanda și Italia au discutat despre mecanisme retroactive de retragere a echipamentelor chineze în caz că se dovedesc nesatisfăcătoare. Polonia ar putea impune cerințe de securitate mai stricte pentru elementele esențiale ale rețelei, ce gestionează informații sensibile.
În general, Europa pare să nu aibă un apetit prea mare pentru interdicții complete.
Uniunea Europeană urmează să discute săptămâna aceasta despre un cadru unitar de analiză și gestionare a securității rețelelor 5G. Însă acest cadru va avea doar rol de recomandare, deoarece normele UE stipulează că politicile de securitate sunt responsabilitatea guvernelor naționale.