ApărareȘtiri

Brigada 1 blindate a SUA, prezentă temporar în Europa, inclusiv în România, cuprinde și un pluton specializat în război electronic

Brigada 1 blindate (Armored Brigade Combat Team – ABCT) din Divizia 1 Cavalerie (SUA), care va staționa timp de nouă luni în Europa, inclusiv în România, are în componență și un pluton specializat în acțiuni de război electronic, despre care oficialii americani afirmă că aduce noi abilități forțelor aliate și consolidează securitatea flancului estic al NATO, informează publicația militară Stars & Stripes.

„Ne place să luptăm în spațiul informațional”, a declarat colonelul Michael Schoenfeldt, care conduce Brigada 1 blindate.

Brigada 1 Blindată – poreclită “Ironhorse” – înlocuiește Brigada 2 Blindată, Divizia a 3-a de infanterie (SUA) și va staționa în Europa timp de nouă luni, în cadrul Operațiunii Atlantic Resolve, urmând să participe la exerciții multinaționale în Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și România.

Este pentru a șaptea oară când o brigadă blindată sosește în Europa în cadrul operațiunii Atlantic Resolve.

Unitatea dislocată în Europa este formată din aproximativ 3.000 de militari, 60 de tancuri Abrams, 120 de vehicule de luptă Bradley, 20 obuziere autopropulsate M109 Paladin, dar și, în premieră, o subunitate specializată în acțiunile de război electronic – plutonul „Wild Bill”.

Subunitatea oferă brigăzii posibilitatea de a observa când un adversar utilizează mijloace moderne de comunicații, fie că este vorba de telefoane mobile, ceasuri inteligente sau alte dispozitive wireless, a declarat Schoenfeldt într-un interviu telefonic. Unitatea poate apoi să direcționeze atacuri asupra țintei, dacă este necesar.

Plutonul „Wild Bill” a fost creată încă de la început ca pluton de recunoaștere electronic  și are scopul de a servi drept ochii şi urechile comandanților brigăzii în domeniul electromagnetic. Subunitatea poate efectua misiuni chiar pe câmpul de luptă,  utilizând vehicule blindate Bradley modificate, lucru ce diferențiază această subunitate de alte plutoane de război electronic.

Principalul atu al subunității Wild Bill este capacitatea de a efectua operațiuni de suport electronic (ES), inclusiv detectarea și găsirea direcției comunicațiilor inamice (DF) și, atunci când este capabil, distrugerea sau blocarea emițătorilor inamici cu mijloace de atac letale sau neletale.

Plutonul poate monitoriza aproape orice frecvență înaltă și ultra-înaltă și poate căuta emițători aflați pe o rază de peste 10 kilometri, a adăugat Schoenfeldt.

Crearea plutonului este un exemplu al modului în care unitățile efectuează schimbări cu scopul de a contracara potențialii adversari mai sofisticați, precum Rusia.

Protejarea propriilor rețele de comunicații și exploatarea celor inamice este esențială pentru unitățile terestre, care depind de rețele pentru a-și îndeplini misiunile. Informațiile primite în timp real „vor face diferența dintre victorie și înfrângere”, a afirmat Schoenfeldt în publicația Army.

În cazul Forțelor Terestre ale SUA, importanța războiului electronic a scăzut după căderea URSS, dar acest domeniu a redevenit o prioritate începând cu invazia din Irak, când armata americană a folosit sisteme electronice pentru a bloca semnalele către bombele improvizate cu detonare de la distanță folosite de insurgenți.

Mai mult, evenimentele globale din ultimii ani au arătat o evoluție ascendentă a capacităților adversarilor statali și nestatali de a efectua atacuri în spectrul electromagnetic, astfel că domeniul a devenit esențial pentru armata americană.

Operațiunea Atlantic Resolve consolidează pregătirea, sporește interoperabilitatea și îmbunătățește legăturile dintre forțele militare aliate și partenere prin intermediul unor evenimente multinaționale de antrenament în Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și România.

„Desfășurarea forțelor americane pregătite pentru luptă în Europa este dovada angajamentului puternic și neobosit al Statelor Unite față de NATO și Europa”, afirmă USAREUR.