ApărareȘtiri

SUA: Forțele speciale vor trebuie să renunțe la unele misiuni pentru a putea investi în sisteme adaptate la competiția marilor puteri

Sursa: USAF

Forțele pentru operațiuni speciale ale aviației SUA vor trebui să se adapteze la schimbări majore în privința organizării și misiunilor fondul accentuării competiției între Statele Unite și marile puteri rivale, ca Rusia și China, iar în același timp, unitățile de elită vor fi puse în situația să facă față unor bugete mai limitate, a declarat generalul-locotenent James Slife.

“Un lucru care ne este clar este că viitorul nu seamănă prea mult cu prezentul”, a declarat Slife, comandantul Comandamentului pentru operațiuni speciale al Forțelor Aeriene ale SUA (AFSOC), în cadrul unei discuții online găzduite de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, relatează portalul de știri din apărare Military.com.

În cazul în care se adeveresc previziunile privind stagnarea sau chiar reducerea bugetelor pentru apărare în anii următori, “singura concluzie la care putem ajunge este că trebuie să încetăm să mai efectuăm unele lucruri”, a explicat oficialul.

Slife a subliniat că “trebuie să dezinvestim pentru a investi” în sisteme și echipamente mai adecvate pentru competiția cu marile puteri, precum Chinei și Rusiei, care cere mijloace semnificativ diferite față de cele necesare pentru conflictele cu rețelele teroriste care au dominat activitatea forțelor speciale după atentatele de la 11 septembrie.

Generalul nu a specificat ce sisteme vechi ar trebui scoase din inventarul AFSOC, dar Slife a vorbit anterior despre necesitatea înlocuirii aeronava de recunoaștere și supraveghere U-28A Draco, un Pilatus PC-12 modificat, dar neînarmat.

La un forum al Asociației Forțelor Aeriene din mai, Slife a declarat că forțele speciale au nevoie de o aeronavă de supraveghere înarmată („Armed Overwatch”) care să înlocuiască U-28A, și care să “poată opera din regiuni austere și să poate furniza informații și foc precis în sprijinul echipelor de la sol”.

Slife a mai spus că se gândește și la alte sisteme vechi “care ar putea să nu fie neapărat relevante pentru viitor”.

“Trebuie să ne uităm fără milă la ceea ce facem și la ce ni se va cere să facem și să facem schimbări pentru a ne poziționa pentru viitor”, a subliniat generalul.

Astfel, forțele speciale ale USAF vor juca un rol mai puțin central în cadrul operațiunilor de combatere a terorismului și contra-insurgență, pe care și le-a asumat după atacurile de la 11 septembrie 2001 și vor trebui să reînvețe să opereze de pe piste improvizate sau abandonate pentru a permite reechiparea și realimentarea avioanele de luptă în regiuni austere sau în baze înaintate, afirma Slife, luna trecută.