ApărareȘtiri

Defence24: Baza navală rusă în Sudan. Preț pentru ajutorul grupului rus de mercenari Wagner?

Sursa: Russian Navy

Autoritățile sudaneze au aprobat recent înființarea unei baze navale rusă în țară, însă, potrivit portalului de știri din domeniul apărării Defence24.pl, decizia liderilor de la Khartoum ar fi de fapt prețul pentru ajutorul oferit regimului militar sudanez împotriva opoziției de către mercenarii din gruparea paramilitară rusă Wagner.

„Republica Sudan dă acordul Federației Ruse pentru crearea și desfășurarea unui centru logistic pe teritoriul Republicii Sudan”, se arată în decretul prim-ministrului de la Moscova, Mihail Mișustin, publicat pe 11 noiembrie 2020.

De asemenea, în schimbul dreptului de a folosi baza pe o durată de 25 de ani, Rusia se oferă să furnizeze Sudanului arme și echipament militar pentru protejarea bazei.

Acordul este valabil pentru 25 de ani și se prelungește apoi automat din 10 în 10 ani, cu excepția cazului în care una dintre părți reziliază acordul

Aceasta înseamnă o garanție a prezenței rusești la Marea Roșie timp de cel puțin un sfert de secol, cu posibilitatea extinderii pe termen nelimitat a duratei.

Sudanul este în acest moment probabil cel mai important aliat al Rusiei în Africa Subsahariană atât datorită locației sale, cât și a zăcămintelor de aur, exploatate de companii rusești aparținând oligarhului Evgeni Prigozhin, un apropiat al Kremlinului.

Protestele masive față de regimul condus de Omar Bashir, care au început în decembrie 2018, au dus la sosirea mercenarilor ruși din faimosul grup Wagner, despre care se crede că are legături cu Kremlinul.

Oficial, aceștia antrenează serviciile locale de securitate. Dar, în realitate, opoziția vorbește despre participarea lor la suprimarea protestelor, iar surse din cadrul comunității informații, inclusiv franceze, relatează despre prezența lor în Darfur și la granița cu Republica Centrafricană. Această zonă găzduiește cele mai importante mine de aur, deținute de companii rusești, dar aici sunt active și cele mai puternice forțe antiguvernamentale, care au refuzat să accepte acordul de pace din septembrie cu noul guvern.

Moscova consideră de mai mult timp Sudanul drept un element cheie al planurilor sale privind prezența sa militară în Africa. Moscova a vândut arme Sudanului, în ciuda sancțiunilor internaționale impuse țării africane în legătură cu sângerosul conflict civil din Sudan. Valoarea totală a armelor cumpărate de Khartoum din Rusia începând cu anul 2000 este estimată la peste 1 miliard de dolari.

Demiterea președintelui Omar Bashir, care deținea puterea de la lovitura militară din 1989, părea inițial să fie o perturbare majoră a planurilor Moscovei, însă actualii generali aflați la conducerea Sudanului par să aibă legături la fel de strânse cu Moscova ca cele ale lui Omar Bashir.

Prezența militară rusă la Marea Roșie va permite Moscovei să-și consolideze influența în Africa, dar îi oferă și șansa de a supraveghea mai îndeaproape rutele majore de transport hidrocarburi spre Europa, care trec prin această zonă strategică.