EnergieInfrastructurăȘtiri

Popescu: România sprijină industriile energo-intensive printr-un ajutor de stat de 291 milioane de euro

MEEMA

România consideră necesară menținerea în UE a industriilor energo-intensive  care contribuie la autonomia strategică a Uniunii și sprijină acest demers printr-o schemă de ajutor de stat de 291 de milioane de euro -pe doi ani și aflată în derulare – a declarat, vineri, ministrul Economiei Virgil Popescu.

Ministrul a participat la la reuniunea informală a Consiliului UE Competitivitate, secțiunea Piață Internă și Industrie, organizată de Președinția germană a Consiliului UE.

Popescu s-a referit la industria chimică, cimentului, siderurgică și a metalelor neferoase.

Ministrul a exprimat susținerea  pentru inițiativa Comisiei Europene de a elabora Cartea albă privind condițiile de concurență echitabile în ceea ce privește subvențiile străine.

El a menționat necesitatea verificării rapide a subvențiilor primite de operatori economici din afara Uniunii Europene.

La reuniune, vicepreședintele Comisiei Europene Margrethe Vestager a prezentat elemente ”care au
condus la elaborarea Cărții Albe privind subvențiile străine” și a evidențiat ”necesitatea accesului la informații pentru detectarea subvențiilor primite de companii străine, corelarea cu alte acte legislative cum este cazul directivelor de achiziții publice sau controlul concentrărilor economice și al procedurilor de finanțare UE”.