ApărareȘtiri

Boeing alege radarele AESA APG-82(V)1 de la Raytheon pentru noile avioane de luptă F-15EX

F-15 (Raytheon)

Firma Raytheon Intelligence & Space a fost selectată de Boeing să furnizeze radare AESA APG-82(V)1 pentru cea mai modernă variantă de avioane de luptă F-15, o alternativă cu costuri de operare mai scăzute la aparatele de generația a cincea de tip Lockheed Martin F-35.

Până în prezent, Raytheon Intelligence & Space a livrat peste 150 de radare APG-82, care urmează să fie instalate, în cadrul unui proces de modernizare, la bordul avioanelor americane F-15E Strike Eagle și a celor israeliene F-15I.

În luna iulie, Forțele Aeriene ale SUA au acordat firmei Boeing un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru un prim lot de opt avioane multirol F-15EX, care vor servi drept aparate de testare. USAF intenționează să achiziționeze până la 76 de astfel de aparate în următorii cinci ani.

Oficialii aviației americane consideră noua variantă F-15 ca o alternativă cu costuri de operare mai scăzute la avioanele de generația a cincea Lockheed Martin F-35, relatează Flight Global.

Noile F-15EX vor înlocui cele mai vechi aparate F-15C/D din dotarea Forțelor Aeriene ale SUA. Opt aeronave F-15EX au fost aprobate în bugetul pentru anul 2020 și 12 au fost solicitate în bugetul pe anul fiscal 2021.

Cea mai semnificativă diferență între F-15EX și versiunile mai vechi de F-15 constă în arhitectura Open Mission Systems (OMS), care va permite introducerea rapidă a celor mai moderne tehnologii, se arată într-un comunicat al USAF. De asemenea, noul F-15 va putea fi echipat cu rachete hipersonice.