ApărareȘtiri

Alexei Navalnîi, liderul opoziției ruse, otrăvit cu o substanță neurotoxică de tip Novichok, potrivit Germaniei

Sursa: Tass

Analizele medicale efectuate la un laborator al armatei germane asupra unor probe colectate de la Alexei Navalnîi, liderul opoziției de la Moscova, oferă „dovezi fără echivoc” că pacientul a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică de tip Novichok, a anunțat miercuri Guvernul de la Berlin, potrivit publicației La Presse.

Acestă substanță neurotoxică a fost deja folosită împotriva fostului spion rus Sergei Skripal și a fiicei sale în 2018 în orașul Salisbury din Marea Britanie, conform autorităților britanice, caz care a provocat o criză diplomatică între Londra și Moscova.

Guvernul Germaniei „condamnă acest atac în termenii fermi” și solicită deja Rusiei clarificări „urgente” cu privire la această otrăvire, se mai arată în comunicat.

Un laborator al forțelor armate germane a analizat probe colectate de la Alexei Navalnîi, internat la Berlin, după ce a fost victima unei tentative de asasinat în Rusia.

Aceste teste au furnizat „dovezi fără echivoc ale existenței unui agent chimic neurotoxic de tip Novichok”, a dezvăluit guvernul german.

„Sperăm că domnul Navalny își va reveni complet”, se precizează în comunicat.

Berlinul a mai indicat că poartă discuții cu partenerii și aliații săi pentru un răspuns comun adecvat la acțiunea Rusiei.

Principalul oponent al liderului de la Kremlin Vladimir Putin, Navalnîi a fost transferat la sfârșitul lunii august din Siberia la Berlin, după ce starea sa de sănătate s-a degradat brusc în timpul unei călătorii.

Franța a condamnat miercuri „utilizarea șocantă și iresponsabilă” a unui agent neurotoxic asupra lui Navalnîi.

„Vreau să condamn în termeni cei mai puternici utilizarea șocantă și iresponsabilă a unui astfel de agent”, a declarat șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat otrăvirea „șocantă” a liderului opoziției ruse.