Google va realiza un cablu submarin de fibră optică care să îmbunătățească legătura prin internet între SUA și Europa
Corporația americană Google a anunțat că intenționează să realizeze un cablu submarin transatlantic de fibră optică între New York și Bouda (Marea Britanie) și Bilbao (Spania), pentru a îmbunătăți legătura prin internet între SUA și Europa. Proiectul, numit Grace Hopper, care este programat să fie finalizat până în 2022, va fi unul dintre primele cabluri noi de legătură între SUA și Marea Britanie din ultimile două decenii și va crește lățimea de bandă și viteza tuturor serviciilor Google, inclusiv Meet, Gmail și Google Cloud, relatează Komersant și CNBC.
Cablurile submarine de internet existente, care fac legătura între SUA și Europa, sunt învechite și trebuie modernizate pentru a răspunde cerințelor viitoare de capacitate.
Lungimea cablului până Marea Britanie va fi de 6250 de kilometri, și de 6300 de kilometri până în Spania.
Lucrarea va fi realizată de firma SubCom, cu care Google a semnat un contract în acest an.
„De asemenea, marchează prima noastră investiție într-o cablu submarin privat către Marea Britanie și primul nostru cablu către Spania”, a declarat Bikash Koley, vice președinte al Google Global Network.
Noul cablu va avea 16 perechi de fibre (32 de fibre), ceea ce reprezintă un „upgrade important” al infrastructurii de internet care conectează SUA cu Europa, a spus Koley.
Google a refuzat să spună care este costul proiectului de realizare a noului cablu submarin.
„În mod firesc, investiția în infrastructură este o prioritate majoră, în contextul în care conectivitatea devine o necesitate din ce în ce mai mare,” a spus Tom Meyer, director general și vicepreședinte firma IDC Europe.
În luna mai, Facebook a anunțat că construiește un cablu submarin în jurul Africii pentru a stimula accesul la internet pe continent.
Pentru acest proiect, numit 2Africa, compania americană a intrat în parteneriat cu China Mobile, MTN din Africa de Sud, Orange din Franța și Vodafone din Marea Britanie, precum și cu operatorii locali de rețele mobile.
Firma care va realiza cablul submarin este Alcatel Submarine Networks deținută de Nokia. Facebook susține că acest cablu în jurul Africii va a avea o lungime de 37.000 de kilometri, adică „aproape egal cu circumferința Pământului”.
Cablurile permit efectuarea aproape instantanee de tranzacții financiare și comunicarea între milioane de oameni de pe cele două continente.
Aproximativ 97% din toate datele intercontinentale sunt transferate prin intermediul vastei rețele de cabluri de pe fundul oceanelor lumii, potrivit Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific, informează Business Insider.
În ciuda importanței lor, au fost luate prea puține măsuri pentru a proteja aceste cabluri aflate la mari adâncimi.
Experți în domeniul cibersecurității au declarat pentru Business Insider că este doar “o chestiune de timp” până când hackerii vor reuși să acceseze aceste cabluri subacvatice, lucru ce le-ar permite să întrerupă internetul în întregime în unele țări.
Țările occidentale au avertizat de mai mult timp că, în cazul unui conflict, Rusia ar putea distruge cablurile subterane.
De asemenea, există temeri că Rusia a trimis spioni în Irlanda pentru a cartografia locația exactă și a analiza cablurile transatlantice de internet ce conectează Europa de America de Nord.
Accesarea ilegală, manipularea sau deteriora cablurilor subacvatice ar putea perturba tranzacțiile financiare globale sau chiar întrerupe comunicațiile online între diferite țări.