Serbia intenționează să achiziționeze avioane de luptă din SUA sau Rusia, în contextul amplificării tensiunilor din Balcani
Serbia își consolidează forțele armate și încearcă să cumpere mai multe avioane de luptă pe fondul agravării tensiunilor în Balcanii de Vest, a declarat, duminică, președintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit agenției The Associated Press și postului sârb B92.
Vucic a afirmat că au fost inițiate “anumite acțiuni” pentru a achiziționa un număr neprecizat de avioane de luptă, acuzând Statele Unite și alte țări occidentale că înarmează fosta provincie sârbească Kosovo, cât și restul vecinilor Serbiei, majoritatea țări membre NATO.
“Americanii, turcii și germanii au grijă de copilul lor iubit”, a spus Vucic, referindu-se la Kosovo. Liderul de la Belgrad a amintit că Statele Unite au transferat recent mai multe vehicule blindate forțelor de securitate din Kosovo.
În cursul unei vizite la o bază ce găzduiește o brigadă de tancuri a armatei sârbe, Vucic a spus că țara sa nu poate concura cu “donațiile făcute de NATO” vecinilor săi atunci când vine vorba de arme, “prin urmare trebuie să luptăm singuri”.
Totuși, potrivit lui Vucic, situația forțelor armate sârbe este mult mai bună decât era înainte, iar Serbia este cea mai puternică în regiune în privința dotării cu tancuri.
De altfel, luna trecută, Serbia a prezentat o versiune actualizată a tancului M-84 – variantă produsă local a tancului rusesc T-72, iar modernizarea tancurilor din dotarea armatei sârbe la noul standard va începe la sfârșitul anului 2020.
Vucic nu a specificat ce avioane de luptă ar intenționa să achiziționeze Serbia, însă mass-media pro-guvernamentală de la Belgrad a relatat că autoritățile sârbe au solicitat oficial Statelor Unite livrarea a 20 de avioane de vânătoare-bombardament. Presa sârbă a precizat că Washingtonul nu ar fi dat încă un răspuns la solicitarea Belgradului, iar în caz de refuz, este probabil să cumpere aeronave de atac la sol Suhoi Su-25 din Rusia.
Potrivit site-ului postului B92, la inițiativa președintelui Vucic, s-a decis maximizarea potențialului armatei sârbe și achiziționarea de avioane de vânătoare-bombardament americane, care ar urma să acționeze în conjuncție cu flota de aparate rusești MiG 29 deținută de Serbia.
Serbia, care pretinde că este neutră din punct de vedere militar, a primit recent sisteme antiaeriene Pantsir-S1 din Rusia, care a furnizat Serbiei și avioane de vânătoare, elicoptere de atac și vehicule blindate. De asemenea, China, un alt aliat al Belgradului, a început să-i livreze drone militare.
Oficialii americani au menționat posibilitatea introducerii de sancțiuni împotriva Serbiei dacă continuă să achiziționeze armament din Rusia, în special arme care ar putea pune în pericol securitatea statelor NATO din zonă.
Înarmarea Serbiei cu armament din China și Rusia este privită cu îngrijorare în Occident și printre vecinii țării, existând temeri că ar putea conduce la izbucnirea unui nou război în Balcanii de Vest.