OMV Petrom a câștigat o licitație internațională pentru explorarea unui perimetru situat în platoul continental şi în zona economică offshore a Georgiei din Marea Neagră, a informat compania.
Compania a fost selectată câştigătoare a unei licitaţii internaţionale deschise, organizată de Ministerul georgian al Economiei ”pentru perimetrul II offshore, care acoperă o suprafaţă totală de 5.282 de kilometri pătraţi”.
Perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producţiei va fi finalizată cu succes, se precizează în comunicatul companiei, citat de Agerpres.