ApărareȘtiri

Elbit Systems va produce drone la Avioane Craiova / VIDEO

Hermes 450 (Elbit Systems)

Elbit Systems , Avioane Craiova și Romaero au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru cooperare în domeniul Sistemelor de Avioane fără pilot (UAS) în vederea programelor preconizate ale Ministerului Apărării Naționale din România, conform unui comunicat al Elbit trimis vineri Umbrela Strategică. 

Companiile vor coopera pentru transferul tehnologic în vederea fabricării în țară de UAS ale Elbit Systems: de la platforme tactice UAS precum Skylark I-LEX și Hermes 450 și până la diferitele configurații ale Hermes 900.

Memorandumul de Înțelegere prevede ca firmele românești să fie responsabile de asamblare, integrare, instruire, mentenanță și reparații precum și de managementul de program.

Gama UAS de la Elbit Systems oferă flexibilitate în misiune, de la mini-drone portabile de către soldați, drone tactice versatile, până la UAS-uri și soluții maritime de rază lungă. Având zeci de ani de experiență dovedită operațional, sistemele companiei sunt în serviciul mai multor forțe armate și de securitate din întreaga lume și sunt principala flotă UAS a Armatei Israeliene.

Cu o prezență de peste 27 de ani de activitate în România, Elbit Systems este un furnizor de lungă durată al MApN.

 Elbit Systems a înființat patru unități de producție în România: Elmet Măgurele (producție și dezvoltare pentru sisteme terestre), Simultec (simulatoare și sisteme de antrenament), A/E Electronics (subansamble electronice) și Elmet (prelucrare avansată de piese) în Bacău. Deschise în România de peste 20 de ani și angajând sute de ingineri, aceste companii s-au dezvoltat făcând din Elbit Systems un exportator important în domeniul de securitate și apărare din România.

“Avem o colaborare îndelungată cu România în diverse proiecte și domenii de peste 27 de ani. Suntem mândri să cooperăm cu Avioane Craiova și Romaero pentru a facilita transferul tehnologiilor UAS în România și pentru a crea locuri de muncă. Scopul nostru este să putem oferi Armatei Române o solutie completă și avansată de UAS care se află în acest moment la cel mai înalt nivel international”, a declarat Elad Aharonson, vicepreședinte executiv și manager general al Elbit Systems ISTAR Division.

Despre Elbit Systems în România 
Elbit Systems operează în România de 27 de ani, fiind un furnizor tradițional al Ministerului Apărării Naționale, în strânsă colaborare cu companii din industria locală către care a facut transfer de tehnologie.

Elbit Systems a participat ca furnizor principal la programe majore de modernizare a armatei române: pentru forțele aeriene – (MIG-21 Lancer, PUMA-Socat, IAR-99 Șoim, EW-C130), pentru forțele terestre (LAROM, Pirahna), pentru forțele navale (Puma-Naval și simulatoare navale), etc.

Pentru a onora contractele încheiate cu Ministerul Apărării Naționale, Elbit Systems, în calitate de acționar unic a pus bazele a patru unități de producție românești:
– Simultec (Măgurele) – Produce simulatoare pentru forțele aeriene, terestre și navale, dezvoltă programe software și integrare hardware.
– A/E Electronics (Bacău) – Produce și testează subansamble electronice, cu destinație militară și civilă
– Elmet (Bacău) – Produce sisteme și subsisteme electromecanice , printre care și turele cu echipaj și telecomandate (12,7mm/25mm/30mm)
– Elmet Măgurele Unitate de producție pentru sisteme terestre care va funcționa ca centru de producție și integrare pentru turelele și stațiile de luptă contractate de Elbit Systems în cadrul unor programe locale, dar și ca hub regional conceput să acopere cererea de astfel de sisteme pentru alte țări.

Cele patru fabrici, în care muncesc sute de ingineri, generează anual o cifră de afaceri cumulată de zeci de milioane de dolari, majoritatea contractelor fiind destinate exportului. Astfel, Elbit Systems este una dintre cele mai importante companii din industria română de apărare care derulează exporturi semnificative.