Adrian Veștea – De la trei ori primar, la premier desemnat

Adrian Veștea (născut în 1973), desemnat prim-ministru după depunerea mandatului de către Eugen Tomac, a fost timp de trei mandate consecutive primar al orașului Râșnov, între 2004 și 2016.
Din 2016 este președinte al Consiliului Județean Brașov. În vara lui 2023, Adrian Veștea a fost numit ministru al Dezvoltării. La finalul mandatului, Veștea a revenit la conducerea Consiliului Județean Brașov, după ce a câștigat un nou mandat în administrația locală. El a reprezentat România în cadrul Comitetului European al Regiunilor.
Este membru al PNL din anii 1990 și prim-vicepreședinte al partidului.
”Domnul Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative – a fost un primar de succes, a fost un președinte de consiliu județean de succes, a fost un ministru de succes. E o persoană care a atras fonduri europene, e o persoană preocupată de dezvoltare – de exemplu, a dezvoltat aeroportul din Brașov, care este un succes.
Este o persoană categoric pro-occidentală, o persoană cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină”, a declarat duminică, 14 iunie, președintele Nicușor Dan.
”Cunosc bine statul român și știu de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă și ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Național Liberal. Am fost de la simplu consilier local, la 3 mandate, ulterior, de primar, al treilea mandat de președinte de Consiliul Județean, și am avut și timp de o an și jumătate șansa de a fi membru al Guvernului României și am fost ministru la Dezvoltare.
Îmi doresc un guvern politic, care să-și asume reforme reale și care să mențină România pe direcția pro-occidentală. Noi suntem a șasea țară din Europa și trebuie să punem un accent major pe dezvoltare. Ceea ce voi face din prima zi”, a declarat premierul desemnat Adrian Veștea.





