ApărareImportant

UPDATE Două F-16 au monitorizat o dronă care s-a aflat în spațiul aerian al României

Foto: Forțele Aeriene Române Oficial

UPDATE: Echipe din MApN, în cooperare cu specialiști din SRI și MAI au cercetat proximitatea localității Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale, a informat luni MApN

În perioada următoare vor fi executate acțiuni de cercetare și în proximitatea localității Caraorman, unde a fost semnalată o altă posibilă zonă de impact.Atât aria cercetată în apropierea localității Periprava, cât și posibila zonă de impact din proximitatea localității Caraorman se află în zone mlăștinoase, în afara localităților, nefiind afectate elemente de infrastructură.

Sistemul de supraveghere radar al armatei a identificat și urmărit duminică ”traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina”, a informat MApN

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat la ora 2.25  de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene și au revenit la bază în jurul orei 4.08.

MApN precizează că a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând de duminică dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.

MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

MApN condamnă atacurile ”executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”.