MBDA prezintă în premieră, la Farnborough International Airshow, noua soluție MANPADS (Man Portable Air Defence System) VSHORAD (Very Short Range Air Defence), aflată în curs de dezvoltare pentru armata italiană și pregătită pentru a fi comercializată clienților de export, informează un comunicat trimis Umbrela Strategică.
Noua rachetă VSHORAD este un interceptor supersonic, de tipul „trage și uită”, echipat cu un cap de căutare (seeker) cu capacități de procesare a imaginilor. Poate viza avioane de luptă, elicoptere, drone de mici dimensiuni. Designul permite o integrare ușoară atât pe vehiculele actuale (VTLM2 cu turelă Leonardo), cât și pe modele noi, echipate cu turele automate.
Fiind portabilă, această soluție VSHORAD va fi potrivită pentru parașutiști și forțe amfibii, oferind în același timp un avantaj tactic atunci când este montată pe vehicule militare. Acest sistem VSHORAD va fi integrat și în Sky Warden, sistemul modular, scalabil și evolutiv dezvoltat de MBDA pentru combaterea sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS).
Sistemul este în curs de dezvoltare ca urmare a unei cerințe operaționale a armatei italiene pentru o rachetă portabilă de apărare aeriană cu rază foarte scurtă. Caracteristicile și performanțele sistemului sunt conforme cu standardele NATO.
Valorificând experiența MBDA în proiectarea și dezvoltarea sistemelor de apărare aeriană, noua rachetă va contribui la consolidarea ofertei companiei pentru o capacitate europeană de apărare aeriană pe mai multe niveluri, de la o rază foarte scurtă până la viitoarea apărare antibalistică-hipersonică.