InfrastructurăȘtiri

Guvern: Salariile din iunie pentru Damen Mangalia sunt bugetate

Foto: Aker Solutions/ Damen

Salariile pentru luna iunie ale angajaților de la șantierul Damen Mangalia sunt ”bugetate” și este asigurată plata șomajului tehnic pe ”cel puțin patru luni”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

“Am vorbit cu ministrul Economiei şi chiar m-a autorizat să dau un mesaj încurajator celor de acolo. Salariile pe luna iunie sunt bugetate, iar perspectiva şomajului tehnic este şi ea de asemenea finanţată, să spunem, pe o perioadă de cel puţin 4 luni din momentul în care ea urmează să fie declanşată”, a afirmat Constantin.

Oficialul a susținut că ”se fac eforturi pentru ca şantierul naval de la 2 Mai să rămână operaţional”.

Damen Holding a solicitat judecătorilor de la Tribunalul Constanţa să declare falimentul şantierului naval Damen Mangalia, la care deţine 49% din acţiuni. Motivul ar fi existenţa unor datorii neachitate, care s-ar ridica la aproximativ 160 de milioane de euro, dar şi schimbarea legislaţiei în domeniul guvernanţei corporative.

”Damen Holding a cerut insolvenţa şi aşa se cere procedură de faliment, dar de fapt reprezintă insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, unde ei au directoratul şi conducerea cu atribute sporite, deci undeva în interiorul Damen Holding o astfel de cerere. În discuţia pe care am avut-o cu directoratul şi cu sindicatele, le-am explicat că din punctul meu de vedere, nici procedura insolvenţei nu este un lucru rău, pentru că poate crea oportunităţi. Avem exemplu Hidroelectrica, avem exemplul Romaero, unde lucrurile funcţionează până la urmă”,a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea.