ApărareImportant

Soldele de grad ale rezerviștilor din SNAOPSN se vor actualiza

Foto: Arhiva

Soldele de grad ale rezerviștilor se vor actualiza cu ”valorile cunoscute la data intrării în vigoare a prezentului act normativ potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”, conform unui amendament adoptat de Comisia pentru Apărare a Camerei Deputaților, la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare.

”Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează cu valorile cunoscute la data intrării în vigoare a prezentului act normativ potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”, este amendamentul propus de președintele Comisiei, deputatul PNL Laurențiu Leoreanu și aprobat în unanimitate de membrii comisiei.

Amendamentul modifică un alineat din articolul 11 al Statutului cadrelor militare, aflat în vigoare, care specifica: ”Partea din pensie corespunzătoare soldei de grad se actualizează permanent potrivit soldei de grad a cadrelor în activitate”.

OUG 28.2024 este în vigoare din 28 martie, data la care actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial.

Guvernul a aprobat în ședința din 21 martie o ordonanță de urgență referitoare și la salarizarea personalului din SNAOPSN care prevede actualizarea soldelor și salariilor de grad ale militarilor, polițiștilot și politiștilor din penitenciare.

Umbrela Strategică a scris aici despre noile cuantumuri .

OUG 26/2024 este în vigoare din 25 martie, data la care a fost publicată în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare se află în stadiul de raport/avizare la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Comisiile de raport sunt cea pentru Apărare și cea pentru Învățământ. La acest moment au fost date un raport preliminar din partea Comisiei pentru Apărare și trei din patru avize necesare.

Data-limită pentru dezbatere și vot final în plen este 26 aprilie. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.