ApărareȘtiri

Ministrul Apărării a fost la Chilia Veche și anunță măsuri de securizare a spațiului aerian

Foto: MApN Oficial

MApN va lua măsuri suplimentare pentru întărirea capacităților de monitorizare și de securizare a spațiului aerian la frontierele României, a declarat, miercuri, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a mers în localitățile  Ceatalchioi și Chilia Veche (Tulcea), unde a discutat cu locuitorii și autoritățile localităților aflate în proximitatea atacurilor executate de Federația Rusă asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei.

Ministrul a fost însoțit de generalul Daniel Petrescu, șeful SMAp și de generalul-locotenent Viorel Pană, șeful Forțelor Aeriene.

Echipa MApN s-a deplasat și în proximitatea satului Plauru în care echipele de investigare ale MApN au descoperit, în cursul serii de 5 septembrie, ”elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”. Specialiștii trimiși de MApN la fața locului au ridicat probele care vor fi supuse unor expertize tehnice, care să permită stabilirea provenienței și caracteristicilor acestora.

Concluziile formulate de specialiștii MApN, în urma finalizării  investigațiilor, vor fi comunicate public cu maximă celeritate, a precizat ministerul.