Dîncu: O lege corectă a salarizării personalului din SNAOPSN va asigura un sistem echitabil de pensii militare
O lege corectă a salarizării personalului din sistemul național de apărare, de ordine publică și siguranță națională va asigura un sistem de pensii militare echitabil, a declarat președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, la o întâlnire cu reprezentanți ai rezerviștilor militari.
”Ceea ce există, la acest moment, în rândul pensionarilor militari, este o inechitate provocată de frecventele modificări legislative din acest domeniu, după 1990. Nu vom avea un sistem de pensii militare echitabil atât timp cât nu vom avea o corectă lege a salarizării personalului din sistemul de ordine și siguranță națională”, a spus Dîncu la întâlnirea cu delegația Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari (LADPM).
El a reiterat că pensiile militare nu sunt pensii speciale și că sistemul lor de calcul este similar cu cel al statelor din NATO și UE, ” bazat pe principiul asigurării unei juste compensări a muncii militarilor”.
Președintele CN al PSD a spus că atât timp cât nu se va investi în pregătirea, motivarea și recompensarea militarilor ”România nu va avea apărarea de care are nevoie”.