ApărareȘtiri

Kiev: Aproape toată capacitatea de producție drone Bayraktar TB2 este dedicată satisfacerii nevoilor armatei ucrainene

BayraktarTB2 (Foto: Baykar)

De la declanșarea războiului, Forțele Armate ale Ucrainei au primit până la 50 de drone de atac Bayraktar TB2 de la compania turcă Baykar Makina, a declarat ministrul Apărării de la Kiev, Oleksi Reznikov, care a precizat că aproape toată capacitatea de producție a uzinei din Turcia este dedicată satisfacerii nevoilor armatei ucrainene, informează portalul Defense Express.

„Planurile Ucrainei de a achiziționa Bayraktar TB2 sunt și ele la scară largă. Numai din 24 februarie, Ministerul Apărării a introdus în serviciul activ până la 50 de aeronave”, a afirmat oficialul ucrainean, care s-au adăugat dronelor deținute de forțele ucrainene dinainte de debutul războiului.

De asemenea, ministrul Apărării a mulțumit companiei Baykar Makina, condusă de ginerele președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, pentru intenția de a dona Ucrainei trei drone Bayraktar TB2.

Conflictul din Ucraina a demonstrat eficiența sistemelor aeriene fără pilot în ceea ce privește misiunile de recunoaștere, atac la sol și dirijarea artileriei. Forțele ucrainene au utilizat cu mare succes dronele Bayraktar TB2 de fabricație turcă. Totuși, în ultimele săptămâni, puternica apărare aeriană rusească din regiunea Donbas limitează din ce în ce mai mult eficacitatea dronelor ucrainene, subminând o capacitate cheie a Ucrainei în război, au indicat analiștii de la think tank-ul Institute for the Study of War din SUA.

Bayraktar TB2 este o dronă de atac de tip MALE (Medium-Altitude Long-Endurance) care poate fi echipată cu diverse tipuri de rachete aer-sol și muniție ghidată și neghidată, putând transporta o sarcină utilă de 150 de kilograme. Folosită intens în luptele din Siria, Irak, Azerbaidjan, Libia și Ucraina, drona s-a dovedit a fi o soluție utilă și ieftină capabilă să distrugă echipamente militare importante, cum ar fi sisteme antiaeriene sau de artilerie, vehicule blindate, chiar și tancuri.

Pe lângă atacurile directe împotriva forțelor ruse, având în vedere capacitatea dronei de oberva până la o distanță de cincizeci de kilometri și de a transmite coordonatele țintelor, Bayraktar TB2 a devenit un instrument indispensabil și în misiunile de recunoaștere.