Știri

Guvernul alocă peste 17 milioane de euro pentru conferința Uniunii Internaționale a Telcomunicațiilor, de la București

Foto: twitter.com

Guvernul a alocat peste 17 milioane de euro (”88.000 mii lei”) pentru organizarea Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, care se va desfășura în toamnă la București, în perioada 26 septembrie -14 octombrie.

Suma provine din disponibilitățile ANCOM, reprezentând excedente din anii anteriori și a fost alocată prin ordonanță de urgență, având în vedere interesul public și ”situația extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată”.

Organizarea conferinței s-a stabilit printr-un acord între guvernul român și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor încheiat la Geneva, în iunie 2021.

Printr-o derogare de la Legea 32/1994 privind sponsorizarea, ANCOM poate beneficia de sponsorizări, constând în bunuri materiale și mijloace financiare și pentru activitățile aferente pregătirii, organizării și desfășurării C.onferinței.

Peste 2.000 de delegați din cele 193 de state membre ale UIT , incluzând miniștri de resort, președinți de autoritați de reglementare, reprezentanți la nivel înalt ai companiilor de profil, ai organizațiilor internaționale relevante și ai mediului academic sunt așteptați sa participe la conferința de la București.

Este cea mai mare reuniune, din punctul de vedere al statelor prezente, al numarului de participanți și al duratei, organizata în România de la admiterea sa ca stat membru al Organizatiei Natiunilor Unite, în 1955., a precizat ANCOM.